NEGOCIERILE între Damen și sindicat privind contractul de muncă nu s-au încheiat!
NEGOCIERILE între Damen și sindicat privind contractul de muncă nu s-au încheiat!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMembrii Sindicatului Liber Navalistul Mangalia și reprezentanții Damen Shipyards Mangalia continuă negocierile cu privire la contractul colectiv de muncă pentru anul 2019. Negocierile nu au fost încheiate, dar cele două părți au convenit, până în prezent, asupra mai multor modificări care vor intra în vigoare în acest an, după cum au arătat sindicaliștii.
În urma întâlnirii de la începutul lunii februarie, cele două părți au căzut de acord ca durata maximă a timpului de lucru nu poate depăși 12 ore consecutiv, iar perioada de repaus între două zile de muncă nu poate fi mai mică de 12 ore consecutive. „În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă și cu acordul sindicatului, astfel încât fiecare salariat să beneficieze cel puțin o dată pe lună de repaus săptămânal succesiv în zilele de sâmbătă și duminică sau cumulat pe o perioadă mai mare.
Alte aspecte stabilite în ultima întrunire pot fi consultate pe comunicatul de presă făcut public de reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul AICI.
F.B.
Citește și: NEGOCIERI ale contractului de muncă în Şantierul Damen. Ce MODIFICĂRI au fost făcute!
NEGOCIERI la Șantierul Damen pentru contractul de muncă. Ce MODIFICĂRI au fost făcute!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.3° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









