NESIMŢIRE! Şofer prins în timp ce descărca deşeuri pe o stradă din cartierul Boreal
NESIMŢIRE! Şofer prins în timp ce descărca deşeuri pe o stradă din cartierul Boreal
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoate n-a aflat: CONSTANŢA ARE DOUĂ GROPI DE GUNOI!
Poate n-a aflat: CONSTANŢA ARE DOUĂ GROPI DE GUNOI!
Peste 250 de amenzi contravenționale! Acesta este numărul abaterilor constatate și sancționate de către polițiștii locali în urma controalelor efectuate în prima zi din săptămână, 29 octombrie a.c.
Mai exact, în numai o zi 277 de amenzi au fost aplicate, iar suma totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 117.210 lei. Acțiuni similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare. “Pe această cale, solicităm cetățenilor să sesizeze direct faptele antisociale, care intră în sfera de competentă instituțională, la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate daca intră in competenta institutiei noastre.”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa.
Aşa a procedat și un constănțean sunând la Dispeceratul Poliției Locale Constanța și în acest fel polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au reușit să identifice o persoană fizică care descărca dintr-o autospecială deșeuri inerte pe un teren liber de construcții situat pe strada Amsterdam din municipiul Constanța.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravențional cu suma de 3.000 lei, în conformitate cu prevederile art.96, alin.1, pct15 din O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului. De asemenea, persoanei în cauză i s-a dispus măsura complementară de ridicare a deșeurilor depozitate nelegal în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție.
În urma verificărilor ulterioare s-a constatat că persoana sancționată contravențional s-a conformat măsurilor dispuse de către polițiștii locali, ridicând deșeurile depozitate. “Cu această ocazie, reamintim persoanelor fizice/juridice obligația legală de a depozita deșeurile numai în locuri special amenajate, în caz contrar, riscand să răspundă contravențional.”, au adăugat aceştia.
Amintim că din lipsă de cunoaştere sau… lipsă de bun simţ, cei care recurg la astfel de practici toxice trebuie să ştie că au la dispoziţie nu una, ci două gropi de gunoi în judeţul Constanţa. Unii spun că sunt puţine şi departe, în timp ce adevărule ste că mulţi afacerişti vor să scape de cheltuiala cu transportul şi depozitarea! Asta, pentru că sunt avari, inconştienţi şi n-au bun simţ faţă de mediul în care trăiesc.
Judeţul Constanţa are la această dată două depozite de deşeuri care vin în sprijinul marilor investitori din judeţ, dar şi operatorilor economici generatori de deşeuri nepericuloare. Vorbim despre depozitul de deşeuri amplasat în Ovidiu, drumul de Galeşu, judeţul Constanţa, operat de S.C. OVI-PRESTCON S.R.L, pentru care a fost emisă autorizaţie de Mediu. A doua groapă de gunoi din judeţ este cea situată în comuna Costineşti, satul Schitul, Centrul Integrat de Management al Deşeurilor fiind operat de către S.C. IRIDEX GROUP SALUBRIZARE S.R.L, în cadrul acestui centru operatorul deţinând facilităţi pentru tratarea deşeurilor inerente recepţionate.
Paula SOLOMON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News