REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.3° Constanța Mar., 10 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7639
7.3° Constanța Marți, 10 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7639
 

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultări cu Nicușor Dan... să fim spectatori la decizii deja luate! Video

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultări cu Nicușor Dan... să fim spectatori la decizii deja luate! Video

Robert NENCIU 7 mai 2026 | 00:00 2119

Senatorul AUR Nicolae Vlahu a declarat pentru Replica de Constanța că votul de la moțiunea de cenzură nu a fost doar împotriva lui Ilie Bolojan, ci a vizat întregul Guvern, inclusiv PSD-ul, care a susținut toate măsurile de austeritate propuse. Acesta a precizat că, în contextul actualelor declarații din spațiul public, singura variantă de ieșire din această criză politică majoră o reprezintă alegerile anticipate. Totodată, Vlahu a subliniat că viitorul Guvern are obligația de a implementa o serie de măsuri concrete pentru relansarea economiei, care să ducă în mod automat la o creștere reală a nivelului de trai al românilor. Nicolae Vlahu a mai adăugat că, în cazul în care președintele Nicușor Dan va începe discuții informale cu partidele din coaliție, AUR nu se va prezenta la negocierile oficiale convocate de acesta.

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultari cu Nicusor Dan... sa fim spectatori la decizii deja luate! Video Robert Nenciu, Nicolae Vlahu

PSD a votat „cu ambele mâini“ acele măsuri de austeritate

Senatorul AUR Nicolae Vlahu a vorbit despre situația critică în care se află țara dar și despre setul de măsuri prin care partidul pe care îl reprezintă și-ar asuma guvernarea.

„A fost o zi care, așa cum ați menționat și dumneavoastră, va intra în istoria acestor moțiuni de cenzură. Guvernul actual, condus de Ilie Bolojan și susținut de o coaliție formată din PSD, PNL, USR, UDMR și minorități, a fost demis cu un număr record de 281 de voturi „pentru”. După acest vot, toate partidele și-au reunit forurile de conducere pentru a-și stabili viziunea de viitor. În aceeași ordine de idei, și noi am avut o ședință a Biroului de Conducere, urmată, în cursul serii, de un briefing de presă. Ne aflăm într-o stare de criză, atât economică, cât și politică. De criza economică este vinovat, în principal, domnul Ilie Bolojan, împreună cu toate partidele care au fost la guvernare. Să ne înțelegem: PSD a votat „cu ambele mâini” acele măsuri de austeritate, majorările de taxe și impozitarea CASS-ului pentru mame. Ei au fost parte din toate aceste decizii. Când a fost vorba despre votul pe ordonanțele privind asumarea răspunderii, au fost de acord și s-au aflat la masa negocierilor. Probabil că situația actuală, privind vânzarea „pe sub mână” a activelor statului de interes strategic național, i-a făcut pe cei din PSD să se trezească în ultimul ceas, fapt ce a condus la adoptarea acestei moțiuni. Ne aflăm într-o situație critică și trebuie să fim conștienți de acest lucru din perspectivă economică, politică și socială. Partidul AUR a venit cu o soluție: am prezentat un set de măsuri prin care ne asumăm guvernarea, însă doar în condițiile în care premierul va fi din partea Partidului AUR.

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultari cu Nicusor Dan... sa fim spectatori la decizii deja luate! Video

De ce? Pentru că doar așa ne putem asigura că măsurile urgente vor fi implementate. În primul rând, energia este cheia competitivității economice. Trebuie să oprim procesul de decarbonizare până la atingerea unei suficiențe energetice. Trebuie să avem grijă de minele noastre; nu le putem închide cât timp avem printre cele mai mari prețuri la energia electrică din regiune.

Avem în vedere fuziunea complexului de la Oltenia cu Hidroelectrica și Nuclearelectrica pentru a crea un holding care să vândă energia la prețuri echilibrate. De asemenea, vizăm prelucrarea internă a gazelor naturale și a țițeiului, acordarea de noi licențe de exploatare și eliminarea birocrației excesive. Bineînțeles, este vitală demararea rapidă a marilor investiții, precum finalizarea hidrocentralelor deja începute la Tarnița, Bicaz, Porțile de Fier sau Iernut.

O a doua chestiune vizează exploatarea resurselor naturale esențiale de care dispunem: de la cupru și grafit, până la metale rare. Acestea pot deveni motoare reale de dezvoltare. Dacă există voință politică pentru o exploatare responsabilă și simplificăm procedurile birocratice, România poate exporta produse finite sau semifabricate. Finanțarea acestor proiecte s-ar putea realiza prin cooptarea investitorilor privați și cofinanțarea companiilor naționale prin emiterea de acțiuni noi pe piața de capital.

Toate aceste măsuri ar trebui implementate într-un interval de la câteva zile până la câteva luni, pentru a corecta dezechilibrele produse de guvernarea Bolojan.

În al treilea rând, vrem să simplificăm viața antreprenorilor și să îi sprijinim în scopul lor principal: obținerea de profit. Propunem introducerea unui credit fiscal și reintroducerea impozitului pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, cu un plafon de 500.000 de euro. Am propus o cotă de 1,25% pentru acest impozit. Această valoare ar asigura încasări mai mari la bugetul de stat față de sistemul actual (unde avem pragul de 100.000 de euro cu 1% sau trecerea la impozitul pe profit de 16%). Prin extinderea pragului la 500.000 de euro și aplicarea cotei de 1,25%, suma totală colectată ar reflecta o nouă realitate economică și ar depăși încasările din prezent”, a declarat Nicolae Vlahu.

Video 1:

Noi acordăm ajutoare internaționale, dar în același timp mărim taxele românilor și tăiem banii de la mame

„De cumpărat, nu știu — poate e mult spus în ceea ce privește parlamentarii AUR, noi fiind inițiatorii acelei moțiuni — însă vă confirm că au existat discuții cu toate partidele, inclusiv la nivel de conducere. Nimeni nu a ascuns acest lucru; este, de altfel, un fapt normal în politică ca oamenii să discute. Chiar dacă au idei sau viziuni diferite, pot exista anumite puncte comune.

De exemplu, avem cu USR acea viziune și acel proiect, pe care l-am și depus deja, privind reducerea la 300 de parlamentari și alegerea primarilor și a președinților de Consilii Județene în două tururi. Acestea sunt obiective comune. Eliminarea integrală este destul de dificilă, deoarece există anumite norme europene care au scopul de a evita sau de a limita corupția. Ultima oară când s-a pus în discuție suspendarea subvenției acordate partidelor politice — măsură pe care noi am votat-o — motivele invocate de PSD, PNL, USR și UDMR, cel puțin în comisiile din Senat, au fost tocmai aceste norme europene. Ei au susținut că nu vrem să ne mai trezim cu „bani la sacoșă” către partide și că subvenția ar fi o măsură europeană prin care se asigură o transparență mai mare a fondurilor.

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultari cu Nicusor Dan... sa fim spectatori la decizii deja luate! Video

Pe de altă parte, noi, cei din AUR, considerăm că această subvenție este mult prea mare și poate fi redusă semnificativ. Ar putea fi chiar suspendată în această perioadă de criză, pentru a da dovadă de solidaritate cu cetățenii. Nu doar oamenii trebuie să sufere în urma acestui deficit și a acestor măsuri; și statul, deopotrivă, ar trebui să contribuie.

Până la urmă, nu cetățenii au produs deficitul. O altă măsură din planul nostru, ce poate fi implementată relativ imediat, vizează un stat mai eficient. Mai exact: diminuarea cheltuielilor administrative cu 1% din PIB în următorii 4 ani, un Parlament cu 300 de aleși, un Guvern restrâns la aproximativ 10 ministere și 50 de secretari de stat, și comasarea agențiilor și autorităților statului până la un număr de 20. În această modalitate, am reduce cu aproximativ 50% funcțiile de conducere din toate instituțiile publice, realizând o reformă administrativ-teritorială adaptată la realitățile anului 2026.

Totodată, aș vrea să subliniez că orice ajutor financiar internațional acordat de România ar trebui sistat până la atingerea unui deficit bugetar de 3% din PIB. Acest prag de 3% este nivelul acceptat în care România nu mai este considerată într-o stare de criză. Abia atunci putem discuta despre ajutoare externe pe care să le oferim altora.

În prezent, noi acordăm ajutoare internaționale, dar în același timp mărim taxele românilor și tăiem banii de la mame. „Banii de la mame” reprezintă, practic, echivalentul alocației unui copil pe lună. Putem spune, în altă ordine de idei, că am luat alocația unui copil“, a spus Nicolae Vlahu.

Video 2:

 

Noi acum ne împrumutăm pentru niște tancuri care vor fi livrate abia în 2030 sau 2032

Vlahu a vorbit și despre programul SAFE și cumpărarea de armament și tehnică militară, dar și despre intenția lui Bolojan de a vinde activele statului.

„Nu am observat niciodată vreo definiție clară a acestui „extremism”. Noi considerăm propunerile noastre o normalitate și o soluție pentru ceea ce se întâmplă în România. Am pus pe masă aceste soluții pentru reconstrucția țării și pentru ieșirea din criză. În prezent, ne aflăm într-o criză economică profundă, acesta fiind principalul motiv pentru care Guvernul Bolojan a fost demis.

Urmarea taxelor mărite a fost resimțită de toți, iar acum sperăm să blocăm vânzarea activelor statului, deoarece domnul Bolojan așa a înțeles să facă reforma. Nu a redus aparatul de stat absolut deloc, în schimb a venit cu majorări de taxe și, sub pretextul unor presupuse jaloane din PNRR ale căror termene ar fi fost depășite, a vrut să vândă acele active.

Au avut aproape 10 luni la guvernare. Puteau face aceste lucruri din timp, pentru a nu rămâne pe ultima sută de metri, invocând că „nu mai avem ce face”. Acum vor să vândă CEC Bank, Hidroelectrica sau Salrom, la prețuri derizorii, mult sub valoarea pieței, către anumite fonduri străine. Aceste vânzări par a fi făcute „cu dedicație”.

Să punctăm și chestiunea împrumuturilor pentru înzestrare (programul SAFE), deoarece ați văzut și dumneavoastră: contractele au fost secretizate. De ce? La fel ca în cazul ajutorului acordat Ucrainei, noi nu cunoaștem astăzi câți bani trimite România acolo. În schimb, știm sigur cu cât se măresc taxele: impozitele pe locuință s-au dublat sau s-au triplat, la fel ca alte taxe locale. Noi dăm bani către alții fără să știm ce sume, dar îi împovărăm pe români.

Iar din acest împrumut, din păcate, doar o parte extrem de mică va rămâne în România. Dacă nu mă înșel, aproximativ 50-60% din acești bani se duc către Germania și Franța. România se împrumută cu 16 miliarde de euro, transferă fondurile către firme străine, urmând ca acestea să subcontracteze, eventual, niște firme românești. Practic, noi ne împrumutăm, le dăm lor banii, cu speranța că se vor ține de cuvânt și vor lucra cu firme de la noi. Adică să producem și noi niște șuruburi — cam asta am ajuns să producem, fără a avea măcar drepturi de offset.

Asta înseamnă că nu vom putea produce singuri nici măcar o dronă. Or, acesta este războiul de astăzi; am văzut cu toții realitățile de pe front. Nu mai funcționează doar strategia cu tancuri, deoarece dronele au schimbat complet paradigma. Deși suntem susținători ai păcii, suntem de acord cu înzestrarea armatei; este o necesitate, într-adevăr.

Însă haideți să avem o înzestrare adaptată vremurilor. Tehnica militară, cel puțin în acest domeniu, are un ciclu de viață de aproximativ 5 ani, deoarece evoluția tehnologică aduce rapid soluții care le contracarează pe cele vechi. Noi acum ne împrumutăm pentru niște tancuri care vor fi livrate abia în 2030 sau 2032. Producem echipamente pentru tehnologii care vor fi deja depășite la data livrării. Iar pentru drone este alocat un cuantum bănesc extrem de mic, deși acestea sunt noile instrumente esențiale în acest domeniu“, a afirmat Vlahu.

Video 3:

 

Dacă a avea credință în Dumnezeu înseamnă să fii extremist... atunci aș putea fi numit așa

„Aceasta este doar o etichetă folosită în scop politic, într-o încercare de a denigra anumiți oameni. Lista parlamentarilor AUR este publică, iar măsurile propuse de noi sunt disponibile pe site-ul partidului. Toate punctele pe care le-am menționat pe scurt sunt dezvoltate pe larg acolo.

Sunt măsuri necesare și nu au nimic de-a face cu extremismul. De fiecare dată când am fost întrebat dacă mă consider extremist, am răspuns cu o întrebare: dacă a avea credință în Dumnezeu înseamnă să fii extremist, dacă a crede că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie înseamnă să fii extremist sau dacă a-ți iubi țara înseamnă să fii extremist, atunci da, în acest sens aș putea fi numit așa. Însă, lăsând la o parte această notă ironică, nu există nimic extremist, anti-european sau anti-occidental în platforma AUR.

Suntem un partid pro-european și facem parte din familia politică europeană ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni), unde domnul George Simion ocupă funcția de vicepreședinte, având și alte roluri importante în acest grup. Totodată, considerăm Statele Unite ale Americii drept principalul nostru partener strategic. Prin urmare, toate aceste etichete sunt menite doar să denigreze și să inducă oamenii în eroare.

Am observat că, înainte de moțiune, 80% dintre români considerau că România merge într-o direcție greșită. Noi am venit cu soluții concrete, care trebuie implementate în câteva luni pentru a putea repara măcar o parte din eșecul guvernării anterioare.”

Nicolae Vlahu: Nu mergem la consultari cu Nicusor Dan... sa fim spectatori la decizii deja luate! Video

„Dacă am gândi strict politic, aș spune că aveți puțină dreptate în teza finală enunțată. Însă astăzi trebuie să ne uităm cu atenție la societatea în care trăim. Tratăm cu responsabilitate și maturitate criza economică actuală, dar nu putem accepta să participăm la o guvernare în care nu ne putem implementa măsurile.

Așadar, singura opțiune prin care noi am intra la guvernare este să desemnăm premierul, iar măsurile noastre să fie luate în considerare. Sunt măsuri de bun-simț, care nu au nimic extremist în ele; sunt măsuri „pro-românești”, menite să scape poporul de această suprataxare, să îi lase pe oameni să respire și să le permită antreprenorilor să își desfășoare activitatea în pace. Din păcate, nu multă lume este implicată politic, dar aceasta este situația actuală. Dacă ar exista o implicare mai mare, cetățenii ar vedea mult mai clar ce face fiecare partid în realitate.

Aceasta este prima ipoteză: un premier AUR cu un program de măsuri urgente, așa cum am explicat anterior și cum este publicat pe site-ul partidului. O altă versiune trebuie raportată la declarațiile celorlalți actori politici. Mă refer aici la deciziile adoptate de PNL și USR de a nu mai forma un guvern alături de PSD, deși au fost parteneri de coaliție. Vedem, de asemenea, declarațiile lui Nicușor Dan, care a afirmat că nu ar susține un guvern din care să facă parte Partidul AUR și nici un guvern minoritar susținut de AUR în Parlament.

Consider că declarațiile președintelui țării sunt total neconstituționale — cum ar putea acesta să spună că al doilea partid din țară nu are ce căuta la guvernare? În această eventualitate, toate drumurile duc către alegeri anticipate, fiindcă ar fi imposibilă formarea unei majorități parlamentare. Pe de altă parte, noi oricum nu am susține un guvern minoritar.

Singura noastră variantă pentru redresarea țării este participarea la guvernare cu propriul premier. În caz contrar, conform logicii actuale, se ajunge la alegeri anticipate. Se pune întrebarea: președintele României nu își dorește anticipate? A declarat că exclude această posibilitate, însă îl contrazic, deoarece afirmațiile sale sunt în afara cadrului constituțional.

Nu se poate susține că nu există posibilitatea alegerilor anticipate, din moment ce acestea sunt prevăzute de legea în vigoare. Atunci când nu se poate forma o majoritate și sunt respinse două propuneri de premier, pasul automat este organizarea anticipatelor. Consider că aceste declarații ale domniei sale sunt motive temeinice pentru suspendarea președintelui, deoarece nu poate face afirmații care ignoră Constituția.

Până la urmă, știți cum este: Nicușor Dan a mai spus și că nu vor crește taxele sau TVA-ul și a semnat pentru asta. Asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba; nimeni nu știe cu certitudine ce planuri are domnia sa“, a precizat Vlahu.

Video 4:

 

Eu sper că vom avea un Guvern într-un viitor foarte apropiat

„Conform declarațiilor lui Nicușor Dan, acesta urmează să aibă niște discuții informale cu partidele aflate astăzi la guvernare, pentru ca ulterior să declanșeze procedura constituțională de chemare la consultări oficiale a tuturor partidelor politice. În măsura în care au loc aceste consultări informale și neoficiale, noi observăm că nu suntem invitați la ele, fiind chemați strict pentru îndeplinirea formei procedurale prevăzute de lege.

Această chemare la consultări pare să fie strict o formalitate procedurală. Practic, se dorește ca lucrurile să fie stabilite în acele întâlniri neoficiale, iar ulterior, pentru a asigura acoperirea juridică, să se parcurgă procedura oficială cu toate partidele, deși deciziile ar fi deja luate. În această eventualitate, am anunțat deja că nu ne vom prezenta la acele consultări strict formale, dacă liderii actualei coaliții se întâlnesc neoficial înainte.

Exact aspectele pe care le menționați dumneavoastră — discuțiile privitoare la un program de guvernare, la eventuale alianțe sau propunerea de premier — trebuie să aibă loc în cadrul consultărilor oficiale. Nu este nevoie de întâlniri neoficiale „în spatele ușilor închise”. Pot exista mai multe runde de consultări, dar ele trebuie să fie oficiale. Altfel, se stabilește totul într-o „cameră din spate”, iar în față se prezintă un teatru ieftin, sub pretextul unor consultări unde deciziile sunt deja luate. Noi nu trebuie să fim actori în acest spectacol.

Dacă vom ajunge la consultările oficiale cu Președintele Nicușor Dan, propunerea de premier a partidului AUR va fi prezentată la momentul oportun; avem mai multe nume pregătite pentru această poziție, însă nu pot divulga aceste informații acum. Să le luăm pas cu pas și să ne asigurăm că procedurile se desfășoară cu deplină legitimitate și conform legii. Acesta este cel mai important lucru: legalitatea.

Dacă mai putem vorbi despre democrație după alegerile anulate și după declarațiile Președintelui prin care acesta exclude anumite partide, atunci obiectivul nostru principal este să asigurăm revenirea României la o democrație reală.

Eu sper că vom avea un Guvern într-un viitor foarte apropiat, fiindcă suntem conștienți de criza în care ne aflăm. Nicușor Dan a vorbit despre un „termen rezonabil”, dar acest termen poate însemna orice, de la o săptămână la trei luni. Eu sper într-un termen scurt și urgent. Sper ca interesele țării să primeze și, mai presus de orice, să se respecte legea“, a încheiat Nicolae Vlahu.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?