Nicușor Dan a vizitat victimele dronei care a lovit blocul din Galați: „E un eveniment extraordinar și un gest de empatie“
Nicușor Dan a vizitat victimele dronei care a lovit blocul din Galați: „E un eveniment extraordinar și un gest de empatie“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele Nicușor Dan a mers vineri după-amiază la Galați pentru a-i vizita pe cei doi răniți în urma incidentului fără precedent în care o dronă militară rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din municipiu. După vizita la spital, șeful statului a oferit primele detalii despre starea victimelor și despre măsurile pregătite pentru sprijinirea acestora.
blocul lovit de dronă din Galați, Nicușor Dan
Nicușor Dan a ajuns la Galați cu elicopterul, fiind însoțit de ministrul Apărării, Radu Miruță. Vizita a avut loc la doar câteva ore după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată în urma atacului care a provocat panică într-unul dintre cele mai mari orașe ale României.
„Un gest de empatie”
Întrebat ce l-a determinat să meargă personal la spital pentru a le vedea pe victime, președintele a explicat că a considerat necesar un asemenea gest într-un moment excepțional.
„Un gest de empatie, pentru că nu se întâmplă asta. E un eveniment extraordinar și un gest de empatie”, a declarat Nicușor Dan.
Cum sunt mama și copilul răniți
Șeful statului a precizat că atât femeia, cât și copilul rănit în urma exploziei sunt în afara oricărui pericol.
„Sunt foarte bine amândouă (n.r. victimele). Sunt oameni sănătoși. Sunt niște oameni care au niște răni, dar nu sunt deloc grave. O să stea o săptămână, două și vor fi complet recuperați”, a spus președintele.
Acesta a oferit și detalii despre starea lor emoțională, după șocul provocat de incident.
„Foarte bună. Foarte bună după șocul pe care l-au suferit, bineînțeles. Pentru că mama este adult, copilul este sub 18 ani, copilul e aici, mama e în Spitalul Județean. Vorbesc împreună unul cu celălalt la telefon și sunt optimiști”, a afirmat Nicușor Dan.
Potrivit informațiilor prezentate de autorități, copilul este internat la spitalul de pediatrie, în timp ce mama a fost transportată la Spitalul Județean Galați.
Unde vor locui după externare
Una dintre problemele urgente ridicate după incident este situația locativă a persoanelor afectate de explozia provocată de dronă.
Președintele a anunțat că autoritățile locale au identificat deja o soluție temporară.
„După ce se vor externa, până când se repară apartamentul de bloc unde sunt, vor locui într-o casă pe care primăria a identificat-o”, a declarat șeful statului.
Cine va plăti reparațiile
Întrebat despre costurile necesare pentru refacerea apartamentului și a locuințelor afectate, Nicușor Dan a făcut referire la măsurile adoptate deja de autorități.
„A fost o ședință azi deja a CNSU, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, și s-au dispus acolo niște ajutoare financiare pentru locuințele afectate. Nu le știu eu exact, dar cât se poate să suporte”, a spus președintele.
La nivel local, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a adoptat deja măsuri pentru acoperirea costurilor generate de intervenții și de efectele produse de impactul dronei.
Nicușor Dan: „Să nu amestecăm lucrurile cu politicul”
Președintele a fost întrebat și despre absența premierului Ilie Bolojan de la ședința CSAT, însă a evitat să intre într-o polemică politică.
„Să nu amestecăm lucrurile cu politicul. A fost un eveniment extraordinar. Eu cred că autoritățile au reacționat bine. Trebuie, cum am spus la declarația de presă de mai devreme, să continuăm să îmbunătățim echipamentele militare și foarte curând vor fi și mai bune”, a declarat șeful statului.
Primul caz de acest fel într-un mare oraș din România
Incidentul de la Galați este considerat fără precedent de autorități. Potrivit informațiilor comunicate după ședința CSAT, o dronă militară rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, provocând o explozie și un incendiu la etajul 10 al imobilului.
Două persoane au fost rănite, aproximativ 70 de locatari au fost evacuați, iar autoritățile au emis mesaje RO-Alert pentru Galați, Brăila și Tulcea.
În urma ședinței CSAT, Nicușor Dan a declarat că responsabilitatea pentru incident aparține Federației Ruse și a anunțat măsuri diplomatice fără precedent, inclusiv declararea consulului rus de la Constanța drept persona non grata și închiderea consulatului.
Vizita de la Galați a reprezentat primul contact direct al șefului statului cu victimele unui incident care a readus în prim-plan riscurile generate de războiul din Ucraina la granițele României, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 












