REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 3 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7632
11.4° Constanța Marți, 3 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7632
 

Noi săli de sport pentru școlile din Mangalia

Noi săli de sport pentru școlile din Mangalia

Replica API 11 martie 2015 | 10:32 188

Noi săli de sport pentru școlile din Mangalia

Cristian Radu

Consilierii locali ai municipiului Mangalia s-au întrunit, marţi, într-o şedinţă ordinară, în cadrul căreia au stabilit predarea, către Compania Naţională de Investiţii, a două amplasamente pe care urmează să se construiască noi săli de sport. Potrivit primarului, Cristian Radu, sălile vor fi ridicate pe terenurile aparţinând Şcolii nr. 2 şi Şcolii nr. 3 din localitate, lucrările fiind programate pentru a doua jumătate a acestui an. „Până la acest moment am întocmit şi am depus toată documentaţia necesară la Ministerul Dezvoltării, prin CNI. Urmează finalizarea tuturor demersurilor legale, astfel încât să înceapă lucrările cât mai curând”, a spus Radu, care susţine că cele două săli de sport vor avea o capacitate de 250 de locuri. „Sala de sport de la Şcoala nr. 3 va avea 100 de locuri, fiind destinată orelor de educaţie fizică şcolară, iar sala de sport de la Şcoala nr. 2 va avea o capacitate de 150 de locuri şi va fi destinată competiţiilor sportive locale, pe mai multe discipline. Este un mare pas înainte pentru încurajarea educaţie sportive şi a sportului din oraşul nostru. În această perioadă, căutăm soluţii pentru amenajarea unei alte săli de sport în zona Şcolii nr. 5”, a mai spus primarul. În aceeaşi şedinţă a CL, s-a stabilit darea spre folosinţă, cu titlu gratuit, către Şcoala nr. 5, a unui spaţiu destinat amenajării unui loc de joacă pentru copii, iar aleşii locali au mai aprobat, în şedinţa de marţi, actualizarea şi completarea Inventarului terenurilor din domeniul privat al localităţii, precum şi indicatorii tehnico-economici aferenţi unui proiect de instalaţii electrice şi iluminat public în cartierul Dobrogea 1A.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere