Norvegia: Suspectul atacului armat dintr-o moschee rămâne în detenţie
Norvegia: Suspectul atacului armat dintr-o moschee rămâne în detenţie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPhilip Manshaus
Un bărbat norvegian acuzat că a deschis focul într-o moschee din apropiere de Oslo în luna august urmează să rămână în detenţie pre-proces până în martie deoarece ar putea lansa noi atacuri dacă este eliberat, a decis luni tribunalul care instrumentează cazul, informează DPA.
Philip Manshaus este acuzat de terorism şi de faptul că şi-a ucis sora vitregă. El este în detenţie din 12 august.
Deşi Manshaus a recunoscut faptele, el nu a pledat vinovat şi a cerut eliberarea.
Această prelungire îl va menţine pe Manshaus în detenţie până la 2 martie.
Nimeni nu a fost împuşcat sau rănit grav în timpul atacului asupra moscheii centrului islamic Al-Noor din Baerum pe 10 august. Manshaus a fost imobilizat după o luptă cu doi membri ai moscheii.
Poliţia a ajuns la concluzia că Manshaus a acţionat singur.
Manshaus a fost de asemenea acuzat de omor după ce cadavrul surorii sale vitrege în vârstă de 17 ani, adoptată din China, a fost găsit în locuinţa sa din Baerum, în aceeaşi zi cu atacul asupra moscheii.
Media norvegiene au relatat că Manshaus a postat un mesaj în care lăuda atacurile armate comise în martie în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, cu câteva ore înaintea atacului asupra moscheii din Baerum. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





