REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Noul candidat francez pentru Comisia Europeană ar putea fi suspectat de conflict de interese, avertizează unii politicieni

Noul candidat francez pentru Comisia Europeană ar putea fi suspectat de conflict de interese, avertizează unii politicieni

Replica API 25 octombrie 2019 | 00:00 247

Responsabili politici atât de stânga cât şi de dreapta au avertizat joi asupra deciziei preşedintelui francez Emmanuel Macron de a-l propune pe Thierry Breton pentru postul de comisar european, întrucât acesta din urmă poate fi suspectat de conflict de interese, iar o respingere a sa ar provoca un nou blocaj în Parlamentul European (PE), relatează AFP .

''Thierry Breton este preşedinte al Atos, o societate de servicii informatice care primeşte subvenţii europene, care este unul din liderii europeni în supercalculatoare, din nou cu subvenţii europene, iar în portofoliul său ce vom avea? Serviciile informatice. Vom avea aşadar o îngrijorare privind conflict de interese'', a explicat la BFMTV şi RMC eurodeputatul Yannick Jadot, din partidul ''Europa-Ecologie-Verzii'' (Europe Écologie Les Verts - EELV).

''Un şef al (indicelui bursier) CAC 40, a cărui companie primeşte milioane în subvenţii europene! La capitolul prevenirii conflictelor de interese, încă nu am ajuns aici!", a reacţionat la rândul ei pe Twitter eurodeputata Manon Aubry, membră a formaţiunii ''Franţa nesupusă'' (La France Insoumise - LFI).

De asemenea, Julien Aubert, deputat al partidului de dreapta ''Republicanii (Les Républicains - LR), aminteşte că Thierry Breton, deşi are multă experienţă, ''a condus o companie, iar regulile europene privind conflictele de interese sunt extrem de stricte''.

Dar preşedintele Macron a insistat că a decis să-l propună pe Thierry Breton în urma consultărilor cu preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, asigurând că nu ar trebui să fie probleme.

Pe de altă parte, liderul de la Elysee şi-a atins şi obiectivul ca, după ce prima candidată a Franţei, Sylvie Goulard, a fost respinsă de comisiile de specialitate din PE ca urmare a unor suspiciuni privind integritatea, noul candidat francez să primească acelaşi portofoliu ce-i fusese alocat lui Goulard. Este un portofoliu extins, ce cuprinde piaţa internă, dar şi economia digitală, politica industrială a Uniunii Europene şi noul directorat pentru industria de apărare şi spaţială.

Thierry Breton va fi audiat în săptămânile următoare de comisia pentru afaceri juridice a PE (JURI). AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212