Noul regulament al parcărilor le ia și zațul din cafea clienților localurilor de pe bulevardul Tomis. Video
Noul regulament al parcărilor le ia și zațul din cafea clienților localurilor de pe bulevardul Tomis. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGăsirea unui loc de parcare rămâne o provocare pentru șoferii din Constanța care ajung în zonele aglomerate ale orașului. În anumite intervale ale zilei, șoferii sunt nevoiți să caute minute în șir un loc liber sau să parcheze mult mai departe față de destinație. Totodată, constănțenii ar putea plăti mai mult pentru a-și parca mașinile, dacă va fi aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice. Între timp, constănțenii...mai ales cei care tranzitează zonele cu cafenele, precum Bulevardul Tomis, dar și turiștii își exprimă revolta cu privire la lipsa locurilor de parcare, dar și a taxei.
Problema locurilor de parcare pare fără rezolvare la Constanța
Găsirea unui loc de parcare în Constanța este o adevărată aventură.... În anumite intervale ale zilei, șoferii sunt nevoiți să caute minute în șir un loc liber sau să parcheze neregulamentar, mai ales cei care tranzitează zonele cu cafenele, precum Bulevardul Tomis, dar și turiștii sosiți pe litoral, exprimându-și revolta cu privire la lipsa cronică a spațiilor de staționare și la taxele din ce în ce mai mar. În unele cazuri, șoferii care ajung în zona centrală a orașului își lasă mașina chiar și la 5-10 minute distanță față de locurile unde trebuie să ajungă. Ca să nu mai vorbim că zona centrului Constanței are cele mai multe instituții publice, clinici, magazine, parcuri...astfel că traficul este continuu și foarte aglomerat în orice interval al zilei.
Bulevardul Tomis, printre zonele unde locurile de parcare par imposibil de găsit
Chiar și liceenii sunt revoltați...mai ales cei care studiază la Colegiul Național Mircea cel Bătrân. „Eu încep liceul de dimineață, și e o aglomerație foarte mare și toate locurile de pe bulevard, de obicei sunt luate. Adică numărul lor e foarte limitat și din această cauză chiar nu prind și ajung să parchez pe la Sala Sporturilor, dacă am noroc sau nu. Parchez pe lângă Tomis Mall, eu având liceul fix aici. Și chiar cred că ar trebui să se facă ceva în privința asta...adică sunt foarte puține locuri.”, ne-a spus un elev.
Un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” este nevoit să-și parcheze, zilnic, mașina pe unde apucă
„5 lei pentru prima oră, 10 lei pentru următoarea”
În afară de acest aspect privind lipsa locurilor de parcare, o altă problemă o reprezintă taxa. Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice, în Zona 1 prima oră de parcare ar urma să coste 5 lei, în timp ce pentru următoarea oră tariful propus este de 10 lei. Pentru o zi întreagă, șoferii ar putea să achite 80 de lei.
Șoferii constănțeni ar putea da și până la 10 lei pentru a-și parca mașinile în Zona 1
Pentru cei care ajung în centrul orașului pentru perioade mai lungi, costurile ar putea crește odată cu timpul petrecut în parcare. Astfel, un șofer care are nevoie de două ore de parcare ar urma să plătească 15 lei, în timp ce pentru trei ore suma ar ajunge la 25 de lei.
Taxa poate crește odată cu timpul petrecut în parcare
Turiștii resimt prețul piperat: „Sincer mi se pare foarte scump. Mai ales că din ce am văzut și pe timp de noapte parcarea e cu plată. Mi se pare un pic piperat!...”, ne-a declarat o turistă.
Costurile pentru locurile de parcare în oraș, o problemă și pentru turiști
Pentru unii constănțeni, problema nu este doar tariful, ci și faptul că plata unei parcări nu garantează găsirea unui loc: „Dacă erau mai multe locuri, da, plăteam, dar dacă nu ai unde să parchezi degeaba!...”, spune un șofer.
Plata unei parcări nu garantează și găsirea unui loc, ne-a spus un constănțean
Un tânăr student, în București la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a spus că un motiv pentru care tinerii din Constanța aleg să nu mai revină în oraș are la bază implementarea mai multor măsuri similare.
Scumpirea taxei de parcare...va soluționa problema parcărilor?
Rămâne de văzut dacă noile tarife vor contribui la o circulație mai eficientă a locurilor de parcare sau dacă șoferii vor resimți în primul rând creșterea costurilor. În acest context, vă reamintim că a avut loc, miercuri, 16 septembrie, o dezbatere publică privind locurile de parcare publice. Dezbaterea a fost un eșec și,c el mai probabil, se va relua...sau nu! Până la votul final din Consiliul Local, o simplă ieșire la cafea pe Bulevardul Tomis rămâne un test de răbdare pentru șoferi și o loterie a minutelor pierdute la volan. Dacă noul regulament va trece în forma actuală, aroma cafelei de la terase riscă să fie definitiv acoperită de gustul amar al lipsei locurilor de parcare și a taxelor.
Video 1:
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.8° Constanța 













