REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Nunta și botezul trec pe la casieria ANAF. Modificările legislative stârnesc temeri

Nunta și botezul trec pe la casieria ANAF. Modificările legislative stârnesc temeri

Mariana MURAT 28 august 2025 | 00:00 326

Restaurantele, cluburile și sălile de evenimente vor fi obligate să trimită către ANAF toate detaliile despre petrecerile organizate până în decembrie 2025. Regula vizează nunți, botezuri, aniversări și serviciile conexe. Ce riscă patronii care nu respectă noile obligații.

Nunta si botezul trec pe la casieria ANAF. Modificarile legislative starnesc temeri

Raportarea obligatorie pentru evenimente private. Ce impune ANAF
Începând din august 2025, toate restaurantele, cluburile, sălile de evenimente și firmele de profil sunt obligate să raporteze către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) detalii complete despre petrecerile organizate până la sfârșitul anului. Măsura vizează evenimente desfășurate între august și decembrie 2025 și are ca scop creșterea transparenței veniturilor din industria ospitalității.


Conform directivei transmise de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), raportarea trebuie să includă următoarele informații:

tipul evenimentului (nuntă, botez, aniversare, petrecere corporate etc.);

data și locația petrecerii;

numărul de invitați;

meniul ales și costurile asociate;

valoarea avansului achitat;

modalitatea de plată (numerar, transfer bancar, card).


Datele trebuie trimise în format electronic la adresa antifrauda.sv@anaf.ro.

Termene clare și sancțiuni pentru neraportare
Potrivit ANAF, organizatorii de evenimente au maximum cinci zile pentru a transmite informațiile solicitate, calculate din momentul primirii notificării oficiale. În cazul în care nu respectă termenul, administratorii riscă sancțiuni contravenționale.

Nanu Toma, inspector general adjunct al DGAF, a explicat motivația măsurii:

„Din experiența noastră, există operatori economici de rea-credință care nu își fiscalizează veniturile obținute, fie că nu emit bon fiscal, fie că nu emit facturi aferente veniturilor realizate.”


El a adăugat că aceste raportări vor ajuta ANAF să obțină o imagine mai clară asupra veniturilor generate de sectorul evenimentelor și să combată evaziunea fiscală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere