Nuntă 'SPARTĂ' de POLIȚIȘTI, în județul CONSTANȚA!
Nuntă 'SPARTĂ' de POLIȚIȘTI, în județul CONSTANȚA!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați, prin apel 112, la data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, cu privire la faptul că, la căminul cultural din localitatea General Scărișoreanu ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
foto arhivă
Echipajul de intervenție a constatat faptul că este vorba despre o nuntă, care se desfășura cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive).
Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei.
V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.8° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



