UPDATE. Drona de pe plaja de la Olimp a fost detonată aproape de țărm! Video
UPDATE. Drona de pe plaja de la Olimp a fost detonată aproape de țărm! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestForțele de ordine au izolat o zonă de 500 de metri în stațiunea Olimp, județul Constanța, în dimineața zilei de astăzi, 26 august a.c., în urma semnalării unui aparat de zbor fără pilot. Fragmentul de dronă adus de valuri pe plaja din Olimp a fost observat de mai multe persoane, care au anunţat autorităţile.
Momentul detonării dronei cu explozibil descoperită la Olimp
UPDATE
După ce autoritățile au verificat și izolat zona pe un perimetru de 500 de metri, au dus drona descoperită în apropierea țărmului unde a fost detonată. Imediat după explozia materialului explozibil zona a fost acoperită și zona a fost redeschisă turiștilor care au venit să vadă locul unde a fost detonat materialul explozibil.
Echipele specializate intervin pentru identificarea dronei și asigurarea siguranței turiștilor, ancheta fiind în plină desfășurare. Mai multe detalii vor fi oferite de autorități pe măsură ce investigația avansează. Potrivit unor surse, ar fi vorba o bucată dintr-un obiect ce pare a fi fost o dronă.

UPDATE: Ar fi vorba despre o dronă cu explozibil, de război.
Descoperirea a fost făcută la primele ore ale dimineții, când turiștii au ajuns la plajă. Ei au observat în valurile mării o bucată dintr-o dronă, așa că au anunțat autoritățile. În acest moment, la fața locului au ajuns, în primul rând polițiștii, care au izolat zona.

În acest moment accesul în acea zonă este interzis pentru a nu pune în viața turiștilor în pericol. În ultima săptămână aici, pe litoral a fost furtună pe mare. Valurile puternice au adus multe bucăți din resturi de dronă. Multe dintre ele au fost recuperate și, de asemenea, cele mai multe nu au avut încărcătură explozivă.
.jpeg)
Drona urmează să fie detonată de către autorități, foarte aproape de țărm.
Fragment de dronă, descoperit între stabilopozii de la Cazinoul din Constanța
Un fragment suspect de dronă a fost observat între stabilopozii din zona Cazinoului din Constanța. Descoperirea a fost făcută marți noaptea, în jurul orei 22.00, într-un moment în care promenada era plină de turiști care se bucurau de aerul serii.
Bucata de culoare albă, cu o formă aproximativ plană, a fost adusă cel mai probabil de valurile mării și s-a blocat între pietrele masive ale digului. Din primele imagini nu a putut fi identificată imediat structura exactă sau tipul de vehicul aerian din care s-a desprins componenta.
Intervenție fără echipament de protecție, sub ochii curioșilor
În urma apelului către autorități, echipele de polițiști și pompieri au sosit rapid la fața locului și au delimitat perimetrul pentru a preveni accesul mulțimii de curioși adunate pe faleză. După ce s-au efectuat primele verificări la fața locului și s-a constatat că obiectul nu reprezintă un pericol iminent și nu are încărcătură explozivă, oamenii legii au trecut la recuperarea acestuia.
Membrii echipajului de poliție au ridicat fragmentul cu mâinile goale din apă și dintre pietre. Manevra nu este o premieră pe litoralul românesc, având în vedere că în ultimele zile au fost raportate situații similare la Eforie Sud, unde salvamarii au recuperat componente din larg cu ajutorul unui skyjet și le-au adus la mal.
Obiectul ridicat marți noaptea de la Cazinou a fost preluat și va fi predat experților militari pentru a se stabili cu exactitate proveniența și dacă aparține aparatelor de zbor prăbușite în regiune.
Alerte aeriene repetate și avioane F-18 ridicate de la Mihail Kogălniceanu
Găsirea fragmentului la Constanța vine pe fundalul intensificării incidentelor generate de războiul din Ucraina, din apropierea granițelor României. Tot în cursul zilei de marți, la primele ore ale dimineții, sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 4 kilometri est de localitatea Vâlcove, lângă frontiera ucraineană.
Pentru monitorizarea situației din aer, Forțele Aeriene Spaniole au ridicat de urgență două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. În paralel, populația din nordul județului Tulcea a primit un mesaj de avertizare RO-Alert în jurul orei 7.31.
Zona respectivă fusese vizată de o alertă similară și în noaptea de luni, când două ținte aeriene au fost detectate pe radare la 25 de kilometri de Insula Șerpilor, înainte de a fi raportate explozii pe malul ucrainean.
Radu Miruță spune că nu a primit notificare privind detonarea
„Am văzut de dimineața, am fost informat azi dimineața când au găsit-o. Este o procedură clasică care se declanșează împreună cu SRI, autoritățile de acolo, din plan local. Nu mai știu care este acum situația, că nu am urmărit”, a declarat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.
Cu privire la procedura de detonare a dronei, ministrul interimar a declarat că nu a primit o notificare. „N-am primit o notificare cum că s-ar fi întâmplat. Echipa pirotehnică de la SRI e la fața locului. Asta a fost la 9:32. Asta înseamnă fie că n-am primit, fie că n-a fost detonată”, a spus Miruță.
Ministrul Apărării: „Ori nu am primit eu notificare, ori nu a fost”
Referitor la informația conform căreia drona cu încărcătură explozibilă a fost detonată, Radu Miruță a spus că „ori nu am primit eu notificare, ori nu a fost”.
Video 1:
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 












