O femeie a fost salvată din flăcări de un jandarm și un polițist aflați în patrulă. Video
O femeie a fost salvată din flăcări de un jandarm și un polițist aflați în patrulă. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn această dimineață, în jurul orei 07:30, în timp ce patrulau în orașul Videle, din județul Teleorman, plutonier Palade Marian, împreună cu agent de poliție Denis Purcel au observat fum negru ieșind dintr-o locuință.
Au oprit imediat autospeciala și au sunata 112, solicitând sprijinul pompierilor. În doar câteva momente, situația s-a agravat: un geam s-a spart, iar flăcările au izbucnit violent, cuprinzând rapid încăperile.
Deși locuința era deja afectată de incendiu, iar camerele erau cuprinse de flăcări, colegul nostru nu a ezitat să intervină. A sărit gardul proprietății, a pătruns în curte și a intrat în locuință.
În interior se afla o femeie de aproximativ 55 de ani, conștientă, dar în stare de șoc. Colegul nostru a reușit să o scoată la timp din casă, înainte ca incendiul să se extindă și să îi pună viața în pericol.
Ulterior, cei doi au asigurat zona până la sosirea pompierilor, iar femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)