O FIRMĂ de GAZE vrea BANI de la Direcția de Asistență Socială a PRIMĂRIEI, deși nu a PRESTAT SERVICII
O FIRMĂ de GAZE vrea BANI de la Direcția de Asistență Socială a PRIMĂRIEI, deși nu a PRESTAT SERVICII
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRoyal Service a chemat în judecată DGAS Constanţa solicitând instanţei obligarea Direcţiei la plata sumei de 23.904 lei, în baza unui contract de prestări servicii. Mai exact, Royal Service s-a obligat să execute serviciile de intervenție și mentenanță a instalației de gaze, pe o perioadă de 12 luni, din dotarea Căminului pentru persoane vârstnice din Constanţa, contra sumei de 23.904 lei, bani pe care DGAS Constanţa nu i-a achitat.
Royal Service spune că şi-a îndeplinit obligaţiile
În motivarea cererii, Royal Service consideră că și-a îndeplinit obligațiile, însă beneficiarul nu și-a executat obligația corelativă de plată a contravalorii serviciilor efectuate. De asemenea, firma a mai susținut că DGAS nu a fost nevoită să apeleze la un alt prestator, tocmai pentru că şi-a îndeplinit obligațiile cu regularitate.
DGAS a depus întâmpinare
DGAS a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că, deoarece prestatorul nu s-a prezentat la Căminul pentru persoane vârstnice vreodată, s-a emis o notă de comandă către Royal Service prin care li se solicita verificarea sistemului de distribuție a gazelor naturale din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice, însă acesta nu a răspuns solicitării. Potrivit susținerilor DGAS, reclamantul nu a efectuat niciun fel de reparații la centrala termică și nici nu a putut accesa meniul S. al automatizării, întrucât nu deține conurile de acces pentru această operațiune. Mai mult decât atât, potrivit prevederilor contractuale, factura se întocmește lunar, deoarece serviciile se prestează lunar, însă reclamantul nu a emis decât o singură factură.
Instanţa a respins cererea Royal Service
Instanţa a constatat că firma Royal Service era îndrituit să emită câte o factură lunar, iar nu o unică factură după cum acesta a procedat. În același sens, se mai remarcă faptul că emiterea facturii s-a realizat la data de 18.03.2019, respectiv după încetarea contractului prin ajungerea la termen – 13.06.2018. Pe de altă parte, factura lunară trebuie însoțită de un proces-verbal de recepție însușit prin semnătură de ambele părți, care să conțină detalii privind instalațiile verificate și constatările prestatorului. Or, reclamantul nu a depus niciun astfel de proces-verbal, conform prevederilor contractuale. În lipsa unui proces-verbal de recepție care să constate serviciile pretins efectuate, respectiv pentru a se da posibilitatea instanței de judecată să verifice modul în care au fost respectate prevederile contractuale de către părți și prestarea efectivă a serviciilor, se reține că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații, astfel încât să conducă la obligarea pârâtului să plătească suma de bani solicitată cu titlu de prestări servicii. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa au decis respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Sentinţa a fost comunicată pe 14 ianuarie 2021 şi nu este definitivă, urmând a se judeca recursul.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News