O persoană a căzut de pe Terasa Sabroso din Mamaia
O persoană a căzut de pe Terasa Sabroso din Mamaia
Controale în staţiuni: a fost sesizat şi Parchetul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestControale în staţiuni: a fost sesizat şi Parchetul

Un eveniment neplăcut s-a produs în staţiunea Mamaia, joi, 9 mai. Un bărbat a căzut de pe o scară, fiind transportat la spital. Este vorba despre Gabriel Constantin Caratu, care ar fi executat lucrări de reparaţii, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. La faţa locului au sosit ambulanţierii, transportând victima la spital. Din fericire, aceasta se află în afara oricărui pericol, fiind diagnosticată cu fractură la membrul inferior stâng. Au fost anunţaţi şi inspectorii din cadrul ITM. "Evenimentul s-a petrecut joi, în jurul orelor 11.00. Potrivit primelor cercetări s-a descoperit că este vorba de un angajat al societăţii Georgio Fast SRL. Societatea va demara o anchetă, după care va veni la noi pentru avizare", a declarat, pentru "Replica", Marian Becheanu, inspector şef adjunct din cadrul ITM. În altă ordine de idei, acţiunile de control ale inspectorilor din cadrul ITM s-au desfăşurat în staţiunile Mamaia, Eforie Sud, Costineştii, Vama Veche, unde cele 13 echipe de inspectori în domeniul relaţiilor de muncă au verificat 103 agenţi economici, cu un număr total de 1.936 de salariaţi. Au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 471.500 lei . Pentru munca fără forme legale au fost sancţionaţi 14 angajatori, unde au fost depistate 59 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, iar pentru un agent economic, cu un număr de 12 de persoane fără forme legale de angajare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru a stabili dacă acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53 / 2003 republicată.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
14.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)







