O TURISTĂ din AMERICA, dezamăgită de cum arată CONSTANȚA
O TURISTĂ din AMERICA, dezamăgită de cum arată CONSTANȚA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn turist din America, care vizitează Constanța de ani de zile, a rămas cu un gust amar după ultima vizită făcută la orașul de la malul Mării Negre. Cataloghează situația în care se află Constanța ca fiind una… tristă. De ce? Aceasta spune că administrațiile au lăsat ani de zile în paragină Cazinoul, la fel și Centrul Vechi . ”Atât de multe clădiri frumoase în stare groaznică. Este foarte trist să le vezi”, a declarat americanca.
Constanța, municipiu la malul Mării Negre, mai are nevoie de foarte multă muncă pentru a arăta ca un adevărat oraș european. Se pare că, nu doar constănțenii sunt de această părere ci și turiștii, fie ei români sau străini. Nu demult, Compania Națională de Investiții a anunțat că peste 100 de muncitori sunt în fiecare zi pe șantier „cu un obiectiv extraordinar: renovarea și recondiționarea Cazinoului din Constanța. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin CNI va reda imaginea vechiului Cazino, edificat în perioada 1906-1912, și va pune în valoare una dintre cele mai importante clădiri publice realizată în stil Art Nouveau, cu o remarcabilă unitate stilistică a tuturor elementelor decorative”, era transmis în mesajul comunicat de CNI.
Interiorul actual al Cazinoului
Părerea unui turist: „Este foarte trist...”
Însă, ce ne-a atras atenția este replica unei femei din Astoria, New York. Domiciliată în Statele Unite ale Americii, femeia, căsătorită cu un român, a declarat faptul că vine anual în Constanța. Cum părerile turiștilor sunt destul de importante pentru municipiu, iată ce a declarat turista atât despre starea Cazinoului, dar și despre Constanța: „Am vizitat Constanța în fiecare an, de 18 ani. Am fost mereu dezgustată și tristă să văd o clădire atât de frumoasă în ruină, așa că sunt bucuroasă să văd că se renovează. Rușine administratorilor orașului pentru că i-au permis să se degradeze atât de rău, încât va dura ani de zile pentru a o renova. Același lucru îl pot spune și pentru părți din Centrul Vechi. Atât de multe clădiri frumoase în stare groaznică. Este foarte trist să le vezi. Despre Stațiunea Mamaia nici nu voi mai începe să discut.”.
De precizat este faptul că Peninsula va reveni la frumusețea de altădată în momentul în care proprietarii imobilelor în stare avansată de degradare le vor reabilita, iar pavajul distrus va fi și el recondiționat.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News