Oficial! Nicușor Constantinescu iese din pușcărie, pentru 3 luni
Oficial! Nicușor Constantinescu iese din pușcărie, pentru 3 luni
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, va ieși din pușcărie! Decizia de fond a fost dată de Curtea de Apel București, care a decis suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de trei luni, timp în care Constantinescu va fi internat în spital, din cauza unor probleme de sănătate. Procurorii DNA au contestat această sentință iar magistrații din cadrul ICCJ au desființat sentința în parte, însă au păstrat suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, dar aplicabilă nu doar pentru pedeapsa de 10 ani, ci și pentru celelalte mandate de executare emise pe numele lui Nicușor Constantinescu.
De altfel, și la finalului anului trecut a fost scos din închisoare, pentru a fi transportat de urgență la Spitalul Ponderas cu o ambulanță ANP. El rămas internat mai multe zile. Constantinescu execută, în Penitenciarul Jilava, pedeapsa de 10 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de abuz în serviciu. Concret, el a autorizat plăţi nelegale şi a prejudiciat instituţia cu peste 30 milioane de lei şi statul cu peste un milion de lei. Alături de Constantinescu au fost trimise în judecată alte 15 persoane, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi două firme.
Iată decizia ICCJ!
”În temeiul art. 597 alin.(7) şi (8) Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.52/F din data de 18 martie 2026 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală pronunţată în dosarul nr.7496/2/2025 (4277/2025). Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare dispune: Întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 142F/29.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 6854/2/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A/11.07.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 398 din 11.07.2019, precum şi a oricăror alte mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele persoanei condamnate, pentru o perioadă de 3 (trei) luni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de Parchet rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2026. ”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.3° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
