REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° ConstanÈ›a Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° ConstanÈ›a MarÈ›i, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Olanda: Poliţiştii au descoperit o ''închisoare'' şi o ''cameră de tortură'' improvizate în containere de transport maritim

Olanda: Poliţiştii au descoperit o ''închisoare'' şi o ''cameră de tortură'' improvizate în containere de transport maritim

Replica API 9 iulie 2020 | 00:00 959

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a descoperit o "închisoare" ascunsă în interiorul a şapte containere de transport maritim, dintre care unul servea de cameră de tortură, datorită informaţiilor interceptate din sistemul de telefonie criptat EncroChat utilizat de crima organizată, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Andy Kraag

Această reţea mondială de comunicaţii a fost destructurată, după ce a fost infiltrată, în urmă cu câteva zile, de autorităţile judiciare şi poliţieneşti franceze şi olandeze. Peste 800 de persoane au fost arestate.

Containerele se aflau într-un depozit situat în apropiere de Bergen op Zoom (sud). Unul dintre ele servea drept "cameră de tortură", potrivit lui Andy Kraag, şeful unităţii criminale a poliţiei olandeze.

Aceasta era dotată cu foarfece, un ferestrău, scalpele şi cleşti chirurgicali, a anunţat poliţia olandeză într-un comunicat.

Numită "sală de tratament" de infractori în conversaţiile interceptate, aceasta este dotată şi cu un "scaun de dentist cu curele pentru braţe şi pentru picioare", potrivit aceleiaşi surse.

Celelalte şase containere "serveau de celule de închisoare în care ar fi putut fi încătuşate persoane", a declarat Andy Kraag într-o înregistrare video.

La sol şi pe plafon erau instalate cătuşe, iar zidurile erau izolate fonic şi acoperite cu aluminiu, pentru a evita detectarea persoanelor din interior cu ajutorul camerelor cu termoviziune.

Toate aceste echipamente aveau drept scop "torturarea victimelor sau punerea lor sub presiune", a subliniat poliţia. Aceasta nu a furnizat detalii asupra victimelor vizate de infractori, dar a precizat că răpirea acestora a fost planificată "cu mare precizie" şi ar fi necesitat mai multe echipe, arme, furgonete şi veste antiglonţ. Ei ar fi plănuit să se dea drept poliţişti pentru a răpi victimele şi a le transporta în containere.

Poliţia a reuşit să anunţe victimele vizate de răpitori la timp, iar acestea au putut să se pună la adăpost înainte de a fi răpite.

Şase persoane au fost arestate în cursul acestei operaţiuni.

Operaţiunea împotriva EncroChat s-a desfăşurat în mai multe ţări europene şi a permis interceptarea şi decriptarea, în timp real, fără ştirea lor, a peste 100 de milioane de mesaje schimbate via EncroChat între infractori din întreaga lume, care făceau trimitere la trafic de droguri, asasinate, spălare de bani, extorcare de fonduri sau răpiri.

"E ca şi cum eram la masa de discuţii a infractorilor, în direct", a spus Jannine van den Berg, şefa poliţiei olandeze.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Minuni cam putine.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920