REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

ONRC spune că numărul firmelor radiate a scăzut cu 3%, în primele două luni ale anului

ONRC spune că numărul firmelor radiate a scăzut cu 3%, în primele două luni ale anului

A.F. 30 martie 2026 | 00:00 529

Un număr de 12.100 de firme au fost radiate la nivel național în primele două luni din 2026, cu 3,11% mai puține comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

ONRC spune ca numarul firmelor radiate a scazut cu 3%, in primele doua luni ale anului

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în București, respectiv 2.271 (număr în creștere cu 4,35% față de ianuarie-februarie 2025), și în județele Bihor (504, +7,23%), Cluj (493, -14,41%), Constanța (481, +35,1%), Timiș (469, -6,94%). Iași (459, -15,47%) și Ilfov (427, +16,03%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Giurgiu (78, în scădere cu 32,17% față de primele două luni din 2025), Tulcea (80, -23,19%), Mehedinți (82, -14,58%) și Ialomița (85, +23,19%).

Creșteri semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Galați (+43,08%), Constanța (+35,11%) și Caraș-Severin (+31,91%), în timp ce scăderile cele mai mari au fost raportate în Tulcea (-38,93%), Bistrița Năsăud (- 38,74%) și Giurgiu (-32,17%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 2.421 (-18,84%, raportat la primele două luni din 2025), agricultură, silvicultură și pescuit (986, -30,66%) și construcții (918, -10,09%).

În februarie 2026 au fost consemnate 5.788 radieri de firme, cele mai multe în București (1.099), Bihor (292), Cluj (265) și Iași (247), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere