ONU: Aproape trei milioane de migranţi sunt blocaţi din cauza pandemiei de COVID-19
ONU: Aproape trei milioane de migranţi sunt blocaţi din cauza pandemiei de COVID-19
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin 2,75 de milioane de migranţi au fost împiedicaţi să revină în ţările lor în această vară de restricţiile impuse pentru a combate pandemia de COVID-19, susţine ONU, care lansează un apel de urgenţă la cooperare internaţională pentru a găsi soluţii la această criză, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Amploare şi punerea în aplicare a zeci de mii de măsuri de restricţionare a deplasărilor, inclusiv închiderea de frontiere, şi măsurile de izolare legate de COVID-19 necesită ca statele să colaboreze cu vecinii lor şi cu ţările de origine ale migranţilor pentru a răspunde la nevoile şi fragilităţile lor", a subliniat directorul general al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Antonio Vitorino, a cărui instituţie publică pentru prima dată o analiză detaliată pe acest subiect.
Pentru nevoile studiului, OIM îi defineşte pe migranţi în acest caz precis ca oameni împiedicaţi să se întoarcă în ţara unde ei locuiesc în mod obişnuit.
Ancheta s-a încheiat la 13 iulie, pe baza datelor colectate în 101 ţări, însă organizaţia subliniază că acest bilanţ "subestimează mult numărul migranţilor cu adevărat blocaţi sau afectaţi de COVID-19".
Vitorino este convins că "migranţii pot fi trimişi înapoi la ei într-o manieră sigură şi demnă, în ciuda constrângerilor impuse de COVID-19".
"Acolo unde guvernele au acţionat, zeci de mii de migranţi au putut să se întoarcă la casele lor ţinând cont de provocările sanitare reprezentate de pandemie", a subliniat el.
"Au fost redeschise coridoare pentru lucrători pentru a relansa economiile atât în ţările de plecare, cât şi în ţările de sosire, precum şi pentru a amortiza impactul economic al pandemiei", a subliniat şeful OIM, adăugând că acum trebuie extinse mai mult aceste bune practici.
Analiza organizaţiei a ţinut cont de asemenea şi de lucrătorii sezonieri, precum şi de rezidenţi temporari, studenţi internaţionali sau chiar migranţi deplasaţi, de exemplu, pentru a primi tratamente medicale.
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au înregistrat cel mai mare număr de cazuri, conform acestui recensământ realizat în rândul a 1,26 de milioane de persoane, urmate de Asia-Pacific (977.000), Europa (203.000) şi America de Nord, America Centrală şi Caraibe (111.000).
OIM a precizat că a primit cereri de asistenţă pentru 115.000 de emigranţi blocaţi care doreau să revină voluntar în ţările lor, dar nu a putut ajuta decât 15.000 dintre cei mai vulnerabili în ultimele luni.
Faptul că se află blocaţi îi expune pe aceşti migranţi la diferite pericole, sanitare şi de securitate.
OMI ridică de asemenea şi problema specială a celor circa 400.000 de marinari blocaţi pe mare, unii dintre ei fiind la bord de 17 luni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
22.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












