ONU: Peste 1,5 milioane de refugiaţi au fugit din Ucraina în 10 zile
ONU: Peste 1,5 milioane de refugiaţi au fugit din Ucraina în 10 zile
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNumărul persoanelor care au fugit din cauza conflictului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind astfel criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a avertizat duminică ONU, transmite AFP şi DPA.
''Peste 1,5 milioane de refugiaţi din Ucraina au trecut în ţările vecine în zece zile. Aceasta este criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial'', a scris Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-un tweet.
ntr-o decizie fără precedent, miniştrii de interne din Uniunea Europeană au convenit să adopte măsuri de urgenţă pentru a acorda protecţie imediată persoanelor care fug de războiul din Ucraina.
Ucrainenii care ajung în UE sunt protejaţi iniţial timp de un an, dar aceasta poate fi prelungită cu încă doi ani în total.
Ministrul german de interne, Nancy Faeser, a calificat drept ''istorică'' actuala cooperare europeană în ceea ce priveşte ajutorul acordat refugiaţilor din criza ucraineană.
Ea a declarat că ţara sa va primi refugiaţi din Ucraina, indiferent de naţionalitatea acestora.
''Vrem să salvăm vieţi. Acest lucru nu depinde de paşaport'', a declarat Faeser pentru tabloidul german Bild am Sonntag în declaraţii publicate duminică şi preluate de DPA.
''Marea majoritate a celor care au fugit sunt cetăţeni ucraineni. Persoane din alte ţări care aveau deja un drept de şedere permanentă în Ucraina aduc acest statut cu ei'', a explicat Faeser. ''Nici ei nu trebuie să treacă printr-o procedură complexă de azil'', scrie agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
5.8° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



