REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Orban, despre rocada candidaţilor PSD şi PNL: Se schimbă ca şosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

Orban, despre rocada candidaţilor PSD şi PNL: Se schimbă ca şosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

Victor ROTARU 24 aprilie 2024 | 00:00 167

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat la Ploieşti, referindu-se la rocada candidaţilor PSD şi PNL, că aceştia se schimbă precum şosetele, dar "dacă nu se spală pe picioare, continuă să miroasă".

Orban, despre rocada candidatilor PSD si PNL: Se schimba ca sosetele, dar, daca nu se spala, tot pute Ludovic Orban

"De Volosevici (n.r. Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului- n.r.) nu trebuie să vă spun eu că nu mai e candidatul PNL, acum e candidatul PSD. Ăştia se schimbă între ei ca şosetele şi, şi dacă îşi pun şoseta dreaptă la şoseta stângă şi dacă îşi pun şoseta stângă la şoseta dreaptă, dacă sunt aceleaşi şosete, sunt tot murdare, iar dacă nu se spală pe picioare, picioarele sunt tot murdare şi tot or să pută. Ca atare, cred că e momentul să nu mai pută în Ploieşti a PSD şi a PNL pentru că, de fapt, PSD şi PNL, nu aş fi crezut că voi spune vreodată aşa ceva, PSD şi PNL sunt aceeaşi mizerie", a spus Orban, în discursul susţinut în cadrul evenimentului de lansare a candidaţilor Alianţei Dreapta Unită din Prahova.

De asemenea, liderul Forţa Dreptei a vorbit despre "blestemul" Prahovei de a nu avea parte de conducători care să facă lucruri trainice, amintind, în context, "clanul Cosma", pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, care a fugit în Serbia şi pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar pentru fapte de corupţie.

"În locul clanului Cosma, cu cine vine PSD? Cu alt clan, clanul de la Cornu, pe numele lui Nanu, (...) născut probabil din ouăle de la ferma din Cornu a lui Adrian Năstase sau poate cei care au numărat ouăle de la ferma din Cornu a lui Adrian Năstase. Sincer vă spun, cred că asta este o soluţie catastrofală pentru judeţul Prahova", a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a făcut referire la candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu, care este preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

"Sunt de acord cu tot ce a spus George Ionescu (preşedintele Forţa Dreptei Prahova - n.r.) despre faptul că Iulian Dumitrescu este un venetic, un corp străin pentru judeţul Prahova care şi-a adus la investiţii, şi-a adus înlocuitor, mâna lui dreaptă, pe Tudone, şi-a adus toată ceata de prădători, precum lăcustele, aşa, şi i-a adus din alte judeţe, în special din judeţul Călăraşi, pentru că el în judeţul Călăraşi a fost foarte prădalnic şi a lăsat numai cadavre după ce s-a îndestulat", a mai spus Ludovic Orban, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cata nesimtire sa ai sa iesi cu tupeu asta cand tu nici macar soseta flausata nu ai fost, prietene aduti aminte ca ai fost la butoane exact cand a fost asa zisa COVID si sau facut achiziti fara licitati, si ne tineai ca fraeri prin casa si tu o ardeai in sprituri, da na avea soseta pe picior si cand sa imputit tea pus pe liber , toata viata ta ai fost Ghiocel si asa vei ramane
0
0
orbane mai esti liber?
0
0
E un meci intre hamesitii dupa ciolan. Dupa ce apuca ciolanul,ca de obicei,se trece la batjocorirea romanilor inca ramasi in tara. Orban critica la altii fara sa se mai ,,spele'' si el. Toti putiti, ,,stimati'' domni sau tovarasi,caci oricum la voi cuvintele au rar semnificatia reala.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212