REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
16.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Organizatie de "bagaboante" si "huligani"

Organizatie de "bagaboante" si "huligani"

Replica API 2 august 2010 | 00:00 270

Ce oameni mari, ce caractere! Bagaboante şi huligani, hoţi şi femei de pe centură - acesta este PDL Constanţa de sâmbătă, de la şedinţa de partid, aşa s-au caracterizat unii pe alţii, de altminteri colegi de partid. PDL Constanţa nu are o tabără bună şi una rea, s-a dovedit că toţi sunt croiţi să se fure unii pe alţii, să-şi ciordească microfoanele, voturile, să-şi dea brânci, să se jignească în numele unei dreptăţi, în interiorul organizaţiei, care s-a pierdut de mult, pe un drum presărat de intrigi. Ce dreptate? Sau, cine are dreptate? Cine mai spune adevărul şi cine mai minte? În condiţiile în care fiecare a încercat să speculeze statutul partidului şi să caute tertipuri şi "portiţe" să-şi păstreze "supremaţia", nici unul, nici Banias, dar nici Stavrositu nu mai are dreptate, nu mai spune adevărul şi nu mai este credibil. Nu mai contează nici cine a stârnit demenţa din interiorul organizaţiei. Oricum, nu mai contează. La municipiu, mă refer la candidatura pentru Primăria Constanţa, oricum PDL e mort. N-are candidat sau, chiar dacă ar fi avut, de azi sau mâine, depinde cum decid cei de la centru, nu va mai avea. În judeţ, lucrurile rămân cum se ştiu: PDL are votanţi, mai exact se uită la omul pe care trebuie să-l voteze. Fiindcă aşa stau lucrurile, deja există voci, primari, consilieri sau membri fără funcţii care întrevăd verdictul de la centru: taberele urmează să fie sancţionate, "rase" şi trimise să facă ciocul mic. Scenariul se conturează perfect, aşa că încep calculele pentru o a treia variantă. Unii se dau loviţi, scârbiţi de evenimente doar pentru a susţine o a treia persoană, dar şi aia dintr-o tabără sau alta (taberele sunt Banias sau Stavrositu). Sunt voci care spun că-şi fac încălzirea de pe margine Iorgu, Brânză etc., urmează supărări fie de o parte, fie de alta, iar candidatul PDL pentru Primăria Constanţa... mai staţi de aşteptaţi. Cât despre circ, era previzibil la PDL Constanţa. Poate că nu în asemenea hal, iar pentru noi, spectatorii, nu putem decât săm concluzionăm că ne-am amuzat copios. Am râs cu lacrimi şi am uitat şi de alte griji cauzate, printre altele, şi de partidul aflat la guvernare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108