rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PAGUBĂ uriaşă pentru HOTELIERII de pe litoral, după ce turiştii şi-au anulat REZERVĂRILE!

Aproximativ 50.000 de turiști erau așteptați pe litoral în minivacanța de Rusalii. Aproximativ 30% au fost nevoiți să își anuleze călătoria din cauza ploilor puternice din țara noastră. Astfel, hotelierii au înregistrat o pagubă uriașă, mai exact pierderi de 3-4 milione de euro.

Minivacanţa de Rusalii a creat aşteptări mari hotelierilor de pe litoral, scrie antena3.ro

Oficial este primul weekend prelungit de vară în care oamenii se pot distra la terasă sau pe plajă până târziu, dar cu toate acestea turiştii nu au ajuns la mare din cauza vremii capricioase şi a aplicaţiilor meteo care arătau că ploaia nu va conteni să se oprească câteva zile.

Iolanda Nanu este managerul unui hotel de patru stele din staţiunea Mamaia. În anii trecuţi, cele 32 de camere ale hotelului pe care îl administrează erau ocupate în minivacanţa de Rusalii. Anul acesta, turiştii nu au mai fost atât de dorinici să vadă marea, iar hotelul este ocupat doar 70%. Iolanda spune că din anul 2011 nu a mai avut atât de puţine încasări în luna iunie.

„Vacanţa de Rusalii este afectată de vremea de afară, în primul rând că ne bucurasem că aveam rezervări aproape de 100%, iar zilele trecute deja au început oamenii să-şi facă anularea”, a declarat Iolanda Nanu, manager de hotel.

Hotelierii se aşteptau ca anul acesta numărul turiştilor să fie egal sau mai mare cu cel din 2018 şi 2019. Atunci au ajuns la mare peste 70.000 de turişti care au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro în trei zile.

„Constatăm o scădere dramatică, iar pierderile sunt undeva între 80 şi 90% comparativ cu 2019. Cu siguranţă dacă ar fi să cuantificăm în bani, aici putem vorbi de câteva milioane bune de euro, 3-4 milioane poate, care, o sumă, o parte dintre ele sunt minus în bugetul de stat”, a declarat Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte ANAT sud-estul României.

duminică, 20 iunie 20213933
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
O familie întreagă din Giurgiu, răpusă de COVID! Tată, mamă și fiu, morți în aceeași zi - Ce spun medicii
Comentarii

00Vremea si turismul(20 iun 22:14)
Si vremea e un factor al turismului . Deci soarele si plaja nu fac totul pentru turisti
01Sa mbaier(20 iun 17:19)
Gumaru lale
023Geo(20 iun 12:06)
Orasul ar putea sa fie un hub tehnologic, sa aibe facultati de top, un parc tehnologic ca in Cluj Oradea, se pot face multe pentru ca orasul sa nu depinda de pesteala sezoniera. Avem port aeroport cale ferata modernizata canal dunare marea neagra dar degeaba
014gigi(20 iun 08:56)
au venit inteligenti sa stea printee betoane si asfaltca in zabrauti.boierii cu bani bugetari isi pemit!
024Dan(20 iun 07:32)
Dupa ce si a batut joc de zeci de angajati acum isi da cu parerea si despre turism. La puscarie Barhalescule!
220Sandu(20 iun 07:27)
Am Marit cu 20% scot paguba
123La iarna ?(20 iun 04:01)
Constanta va fi de necontrolat. Cand depinzi de turism si ai burta goala povestea cu carpa legata de urechi nu mai tine.
224De ce?(20 iun 00:21)
La ce ii ceri parerea lui Barhalescu,acest nenorocit care a furat toata viata? Un mare cacat de om!
263mimi(19 iun 20:12)
Hotelierii merita lipsa clientilor. Sa invete sa lase preturile jos, ca nu suntem in Dubai.
919Cit u zi s pi rtu(19 iun 18:29)
Ii aj u ta g uv er n ul d e c ac at al ro.
mai mult...Replica
15 oct 00:00ReplicaSCENE DRAMATICE: un PAZNIC lovește cu SĂLBĂTICIE un OM al STRĂZII, chiar în curtea SPITALULUI. VIDEO

Incredibil! Un agent de pază al Spitalului din Tulcea a lovit cu bestialitate, în timpul serviciului, un om al...36

15 oct 17:04ReplicaE OFICIAL: JUDEȚUL CONSTANȚA intră în CARANTINĂ!16305
15 oct 16:08ReplicaTâlharul care a PRĂDUIT o SALĂ de JOCURI din Năvodari a fost prins de agenții Zip Escort! Video2420
15 oct 00:00ReplicaPONTONUL din Tulcea, INAUGURAT recent de Raluca TURCAN, s-a SCUFUNDAT

Pontonul pentru copiii cu dizabilităţi inaugurat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, și...2118

15 oct 23:19ReplicaInterviu cu Septimiu BOURCEANU, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa! VIDEO1103
14 oct 22:47ReplicaLISTA țărilor cu RISC epidemiologic ridicat1443
15 oct 12:20ReplicaFemeie PRINSĂ de polițiști cu un CERTIFICAT verde FALS, la un MALL din Constanța

În timpul desfășurarii activităților specifice de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii...4868

15 oct 00:12ReplicaFelicia OVANESIAN (II): Este POSIBIL ca PUZ-ul Marilor Bulevarde să fi fost BLOCAT intenționat! VIDEO5363
15 oct 23:25ReplicaViceprimarul Ionuț RUSU: Sigur vom organiza ceva de REVELION!1679
15 oct 00:51ReplicaMUHSCINĂ, dat pe mâna PARCHETULUI în urma contractului cu RAEDPP!

Actuala administrație locală condusă de Vergil Chițac trage în continuare ponoasele fostei conduceri PSD. Contracte...2346

15 oct 00:38ReplicaDOI AFACERIŞTI au PREJUDICIAT STATUL cu 200.000 de LEI1842
15 oct 00:00ReplicaSe ÎNCHID BARURILE și CLUBURILE, la Constanța!10472
Vremea
12.4°12.4° - 15° vineri, 15 octombrie 2021
ConstanțaUmiditate: 78%
Vânt: 6.69 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4938133327239
5/403734729818
joker25354540819
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 oct 23:47SportFotbal: Gianni Infantino oferă exemplul anual al Super Bowl-ului pentru o Cupă Mondială bienală

O Cupă Mondială de fotbal din doi în doi ani nu va dilua magia competiţiei deoarece frecvenţa ei nu va influenţa...305

15 oct 23:48SportFotbal: Ciprian Tătăruşanu va apăra poarta echipei AC Milan după accidentarea lui Mike Maignan

Fostul internaţional român Ciprian Tătăruşanu va avea şansa de a apăra poarta echipei italiene de fotbal AC Milan...342

15 oct 23:48SportTenis: Alex Zverev, calificat în optimi la Indian Wells, după ce l-a învins pe Andy Murray

Tenismanul german Alexander Zverev s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian...255

15 oct 23:48SportFotbal: Fazele de ofsaid ar putea fi semnalate automat la CM 2022 din Qatar

Poziţia de ofsaid din timpul meciurilor ar putea fi raportată în ''mod automat în 2022'', la momentul Cupei Mondiale...254

Local
15 oct 23:55LocalAcțiuni pentru verificarea respectării normelor impuse de Legea 55/2020

La data de 13 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche -...1239

15 oct 11:24LocalSUMMITUL TINERILOR din ROMÂNIA va avea loc la malul mării

Summitul Tinerilor 6.0: Mozaic va avea loc în perioada 17-21 noiembrie 2021, în Constanța – Capitala Tineretului...531

15 oct 23:58LocalACCIDENT RUTIER pe DN2A între un AUTOTURISM și un AUTOCAMION

584

15 oct 23:55LocalÎncepe a II-a ETAPĂ a proiectului de REAMENAJARE a zonei PENINSULARE

Primăria Constanța a eliberat în cursul zilei de joi, 14 octombrie a.c., autorizația pentru etapa II a proiectului...1673

15 oct 23:55LocalBărbat, AMENDAT pentru NERESPECTAREA CARANTINEI

Polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au identificat, la data de 13 octombrie a.c., un bărbat, de 28 de...543

15 oct 14:22LocalO FIRMĂ NOUĂ și FĂRĂ ANGAJAȚI ridică un BLOC în KM 4-5

Un nou investitor a apărut pe piața imobiliară din municipiul Constanța! Florin Gabriel Pănculescu, administrator...1570

15 oct 23:58LocalMinor DISPĂRUT! Dacă l-ați VĂZUT, SUNAȚI la 112

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la...903

15 oct 23:58LocalACCIDENT RUTIER în TULCEA

În cursul zilei de joi, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 22...561

15 oct 23:59LocalConsiliul Județean Constanța, convocat în şedinţă. Iată ordinea de zi

807

Politică
15 oct 00:00PoliticăVizita oficială a preşedintelui Iohannis în Letonia a fost amânată

Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc vineri şi...253

15 oct 00:00PoliticăPMP cere convocarea CSAT pentru criza sanitară

Partidul Mişcarea Populară îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de...200

15 oct 00:00PoliticăAEP: Aproape 100 de partide riscă să fie radiate

246

15 oct 23:59PoliticăLider SANITAS, către Cîțu: Se pot descurca spitalele fără 50.000 de cadre medicale nevaccinate?

Președintele Sanitas București, Viorel Hușanu, spune că testarea din propriul buzunar a medicilor care refuză...659

15 oct 23:59PoliticăFlorin Cîțu lansează BOMBA: Certificat verde pentru a putea intra în magazine

Premierul interimar Florin Cîțu susține că este adeptul utilizării certificatului verde în toate activitățile,...2187

15 oct 00:00PoliticăNelu Tătaru anunță valul cinci al pandemiei

1352

Interviuri
11 sep 05:19InterviuriCONSTANTINESCU: Actuala administrație vrea să REAȘEZE MAMAIA în TOPUL stațiunilor turistice. VIDEO

Horia Constantinescu, directorul executiv adjunct al Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța a fost...4670

8 oct 00:09InterviuriPrefectul COȘA: Constanța va intra în CARANTINĂ de NOAPTE deocamdată, nu în LOCKDOWN! Video

Până joi, 7 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.318.367 de cazuri de infectare cu noul...8080

7 oct 00:07InterviuriLucian LUNGOCI, un posibil CANDIDAT la Primăria Constanța. VIDEO

1800

24 sep 23:56InterviuriCÎRJALIU: Ciobanu a CUMPĂRAT un SUV cu 3.000 de lei și l-a vândut cu 65.000 de lei! Video

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost prezent în studioul Replica, unde a discutat, în cadrul unui...4183

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

Procurorul criminalist, Zafer Sadîc, a fost prezent în studioul Replica de Constanța. Cu o vastă experiență, de 23...3914

10 sep 00:03InterviuriPREFECTUL COȘA: Se vor impune noi RESTRICȚII de CIRCULAȚIE, iar PROGRAMUL MALL-urilor va fi REDUS, dacă... VIDEO!

12368

Monden
15 oct 00:00MondenVin Diesel a revenit la forma fizică din ”Fast and Furious” și și-a arătat mușchii

Adio burtică! Vin Diesel, 54 de ani, pe numele lui real Mark Sinclair a revenit la forma fizică ce l-a consacrat în...259

15 oct 04:25MondenAdele anunţă că următorul ei album se va intitula '30' şi va fi lansat pe 19 noiembrie

Cântăreaţa britanică Adele a anunţat miercuri că cel de-al patrulea album de studio al ei se va intitula "30" şi...181

15 oct 00:00MondenOana Pellea are COVID 19: 'Sunt vaccinată cu ambele doze'

305

15 oct 00:00MondenVictor Rebengiuc, confesiuni zguduitoare. „Am început să mă gândesc la moarte“

La 88 de ani, Victor Rebengiuc este încă pe senă! Maestrul a acordat un interviu emoționant despre piesa „Regele...309

15 oct 00:00MondenIulian Vrabete de la Holograf, 9 zile în spital din cauza Covid

Iulian Vrabete, chitaristul și compozitorul trupei Holograf, a ajuns pe patul de spital, după ce s-a infectat cu...306

15 oct 04:30MondenVictoria Beckham, taxată de fani pentru faptul că a exagerat cu intervenţiile

Victoria Beckham a vrut să fie o apariţie glamouroasă în emisiunea Good Morning America de ieri, acolo unde şi-a...406

15 oct 00:00MondenDemi Lovato solicită să nu mai folosim termenul 'aliens' că este ofensator pentru extratereștri

Cântăreața și actrița Demi Lovato spune că oamenii nu ar trebui să folosească termenul „aliens” atunci când...244

15 oct 00:00MondenPrimele imagini din partea a doua a sezonului final din serialul spaniol 'La casa de papel' au fost lansate

Primele imagini din partea a doua a sezonului final din serialul spaniol „Fabrica de bani/ La casa de papel” au fost...203

15 oct 04:08Monden'Squid Game' stabileşte un record pentru debutul unui serial pe platforma Netflix

216

Mapamond
15 oct 00:00MapamondCoronavirus: Elveţia speră să crească rata relativ scăzută a vaccinării cu o serie de noi iniţiative

Elveţia speră să crească rata relativ scăzută a vaccinării împotriva coronavirusului cu o serie de noi...208

15 oct 00:00MapamondSupremaţia dreptului european: Premierul polonez merge în faţa eurodeputaţilor

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, urmează să ia cuvântul marţi în faţa eurodeputaţilor în legătură cu...184

15 oct 00:00MapamondVenezuela: ONU doreşte o 'anchetă independentă' asupra morţii unui prizonier politic

135

Sănătate
15 oct 01:46SănătateSCANDAL! Sute de bolnavi au primit un tratament experimental împotriva COVID, fără ca aceștia să știe

Centrul Prevent Senior a administrat un tratament experimental împotriva covid-19, în martie şi aprilie 2020, unui...705

15 oct 01:46SănătateGCS: 152.122 doze de vaccin anti-COVID - expirate și eliminate din circuitul de administrare

Un număr 152.122 de doze de vaccin anti-COVID, din care 137.352 Pfizer şi 14.770 Moderna, sunt expirate şi eliminate...363

15 oct 01:48SănătateOMS acuză că administrarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-Covid este „imorală”

984

15 oct 02:09SănătateVaccinul Moderna NU îndeplinește condițiile pentru utilizarea unui rapel

Specialişti ai Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite au afirmat marţi că vaccinul...624

15 oct 02:07SănătateBanii pentru ATI COVID, blocați. Costache: ”M-a sunat profesorul Săndesc la limita lacrimilor”

Profesorul Victor Costache a făcut o declarație potrivit căreia Ministerul Sănătății blochează Programul...420

15 oct 02:09SănătateCine sunt "specialiștii" care se ocupă de combaterea dezastrului sanitar

348

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT