REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Papa Francisc avertizează asupra riscului violenţei domestice la adresa femeilor în perioada de izolare la domiciliu

Papa Francisc avertizează asupra riscului violenţei domestice la adresa femeilor în perioada de izolare la domiciliu

Replica API 14 aprilie 2020 | 00:00 775

Papa Francisc

Papa Francisc a avertizat luni împotriva riscului crescut de violenţe domestice la adresa femeilor, nevoite să rămână la domiciliu din cauza măsurilor instituite pentru combaterea transmiterii noului coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.

"Astăzi aş vrea să vă reamintesc tuturor lucrurile pe care le fac multe dintre femei, inclusiv în această perioadă de criză sanitară, pentru îngrijirea semenilor: femeile medic, infirmiere, angajate în cadrul forţelor de ordine şi în penitenciare, angajate ale magazinelor de primă necesitate şi numeroase mame şi surori, aflate la domiciliu împreună cu familia, copiii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi", a declarat papa cu prilejul tradiţionalei rugăciuni Angelus.

"Câteodată, acestea riscă să devină victime ale violenţelor din cauza unei coabitări căreia îi duc greul", a avertizat suveranul pontif. "Să ne rugăm pentru ele", adăugat papa Francisc.

Guvernul italian a deblocat circa 30 de milioane de euro pentru prevenirea violenţelor împotriva femeilor, ''pe care interdicţiile de deplasare le expun la un risc foarte ridicat'', a anunţat miercuri ministrul pentru Egalitatea de gen şi al Familiei, Elena Bonetti.

Acesta a anunţat totodată derularea unei campanii de comunicare instituţională în scopul încurajării femeilor victime ale violenţelor domestice să apeleze numărul verde dedicat, precum şi ''funcţiile îmbunătăţite ale aplicaţiei YouPol, care poate fi utilizată pentru semnalarea automatică geolocalizată a actelor de violenţă domestică'' direct forţelor de ordine.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272