REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Papa Francisc le cere producătorilor de arme ''să se oprească''

Papa Francisc le cere producătorilor de arme ''să se oprească''

Replica API 3 noiembrie 2021 | 22:05 740

Papa Francisc le-a cerut marţi producătorilor de arme ''să se oprească'', cu ocazia unei slujbe oficiate la cimitirul militar francez din Roma, afirmând că ''războiul devorează copiii patriei'', relatează AFP.

Situat pe dealul Monte Mario, în nordul capitalei Italiei, acest cimitir înconjurat de pini şi de măslini adăposteşte mormintele a circa 1.700 de soldaţi - creştini şi musulmani - ai corpului expediţionar francez, care au murit în timpul campaniei din Italiei din 1943 şi 1944 luptând împotriva trupelor germane.

"Aceste morminte sunt un mesaj de pace. Opriţi-vă, fraţi şi surori, opriţi-vă! Opriţi-vă, producători de arme!", a lansat papa Francisc în timpul unei scurte omilii improvizate într-un cort pe care flutura un steag francez, în prezenţa a aproximativ 250 de persoane, printre care numeroşi diplomaţi, religioşi şi militari francezi.

Cu puţin timp înainte de această slujbă în aer liber, papa s-a recules în faţa mai multor morminte pe care a depus un trandafir alb.

"M-am oprit în faţa unui mormânt", a declarat el, înainte de cita în franceză: "Necunoscut, mort pentru Franţa, 1944". "'Nici măcar un nume (...) Este tragedia războiului", a mai spus el.

"Toţi aceşti oameni - oameni buni - au murit în război, au murit pentru că au fost chemaţi să-şi apere patria, valorile, idealurile (...) dar şi "situaţii politice triste şi deplorabile. Şi ei sunt victimele războiului care devorează copiii patriei", a spus el.

"Luptăm suficient de mult încât să nu existe războaie? Pentru ca economia ţărilor să nu fie întărită de industria de armament?", a întrebat papa Francisc.

În total, 7.000 de soldaţi, majoritatea din trupele coloniale franceze, au fost ucişi în rândul celor 112.000 angajaţi în această campanie sub ordinele generalului Alphonse Juin.

Pe 2 noiembrie, Ziua Morţilor în Biserica Catolică, papa oficiază de obicei slujba într-un cimitir. El a mers în 2020 la Cimitirul Teutonic din Vatican şi la catacombele romane, în 2019, conform agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272