REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Părinţii elevilor de la Navrom au dat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local

Părinţii elevilor de la Navrom au dat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local

Replica API 5 februarie 2019 | 00:00 392

În zadar au protestat părinții și elevii Colegiului Tehnic de Marină (fostul Navrom) față de decizia autorităților locale de a-i reloca într-un alt liceu din oraș, în sediul lor intenționându-se înființarea Liceului Militar de Marină. Cei aproximativ 600 de elevi au început anul școlar 2018-2019 într-un alt spațiu mai mic, respectiv la Școala 15, însă părinții copiilor nu s-au resemnat că ai lor copii au fost mutați, mai ales că procesul de învățământ se desfășoară în condiții impropii, spun ei.

Fapt pentru care au deschis acțiune în instanță și cer anularea hotărârilor de Consiliu Local care au condus la această mutare. Însă, potrivit unor surse, nu toți părinții susțin acțiunea, precizând că vechiul spațiu situat pe bulvardul 1 Mai 101 este foarte mare, comparativ cu numărul de elevi, și nici acolo condițiile nu erau tocmai bune. Declarații susținute și de directorul instituției de învățământ, Mihai Dumitru, care spune că elevii nu au de ce să se plângă, că s-a reorganizat și le-a creat condiții de învățăre.

Peste 200 de părinți ai elevilor Liceului Tehnologic ”Al. Ioan Cuza” din Constanța au deschis o acțiune în instanță, prin intermediul căreia solicită anularea, respectiv suspendarea a trei hotărâri de Consiliu Local. Este vorba despre HCLM 53/2018-modificarea HCL NR.335/2011 privind transmiterea unor imobile, aparținând domeniului public, din adminsitrarea RAEDPP în adminsitrarea unităților de învățământ prueniversitare, HCLM 54/2018 privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul public al municipiului Constanța, situat pe bulevardul 1 Mai 101, în vederea înscrierii în cartea financiară și HCLM 60/2018 privind transmiterea imobilului situat pe strada 1 Mai 101, din domeniul public al statului în vederea administrării Ministerului Apărării Naționale.

Acțiunea, ce-i drept, a fost deschisă încă de la începutul anului trecut însă, din motiv, juridice, aceasta nu a ajuns la judecată. Speța a fost repusă pe rol pe 27 decembrie 2018 și are termen pe 4 februarie. Celor peste 207 de părinți reclamanți s-au alăturat și doi profesori, cu toții fiind reporezentanți de avocata Ana Maria Bordeianu.

Aceasta speră să obțină anularea celor trei hotărâri, iar elevii să se întoarcă în spațiul de pe bulevardul 1 Mai 101. Spațiu aflat în administrarea Ministerului Apărării, prin hotărâre de consiliu, și care urmează a fi reabilitat. Când, nu se știe! ”Au fost mutați într-un spațiu mai mic, la Școala Gimnazială 15, necorespunzător numărului de elevi. Nu au laboratoare specializate suficiente, cum aveau în cealaltă parte.

Au făcut cursuri și pe holul instituției, căci s-au suprapus și nu aveau unde să învețe. Plus că termină programul și la 20.30, mulți sunt navetiști, nu mai stau la ultimele două ore că trebuie să prindă microbuzul să plece. În urma unei hotărâri privind anularea actelor administrative, elevii se pot întoarce la vechiul spațiu, iar dacă obținem suspendarea, nu vor putea executa lucrări de reabilitare și dotare”, a spus avocata Ana Maria Bordeianu.

Părinte: ”Au fost presiuni de la inspectorat”

”Am înțeles că au fost presiuni de la inspectorat, în ceea ce-i privește pe profesori, sunt chesii de culise. Profesoara ne-a spus că-n decembrie și în ianuarie, o clasă de a IX nu a amai avut sală și a făcut cursul pe hol, au pus scaune. Ar fi existat posibilitatea să facă după amiază, dar nu a vrut directorul să pună un copil de a IX-a să scape la ora 20.30.

În permanență o clasă nu are loc de învățat, face rocadă, unde găsește clasă liberă...Plus că sunt mulți care fac naveta, la 19.20 este ultimul autobuz și trebuie să plece întotdeauna mai devreme cu o oră. Nu sunt laboratoare, profesoara de chimie are o clasă în formă de L. Trebuie să stea ghemuită ca să stea la tablă, căci dotările sunt corespunzătoare elevilor de gimnaziu, nu pentru 18 ani.

Profesoara nu are spațiul ei personal, a fost o improvizație făcută. Chiar dacă s-ar câștiga în instanță, nu știu ce s-ar putea face, căci liceul acela nu a mai fost reabilitat de mult. Am discutat cu părinții și am spus, nu neapărat acel loc, chiar dacă-i o tradiție, dar să ne dea condiții. Puteau să împartă clădirea și să ne lase și nouă un corp”, a spus, pentru Replica, un părinte.

Directorul Mihai Dumitru spune că este mult mai bine în spațiul actual, mai ales din punct de vedere financiar

La rândul său, directorul Mihai Dumitru spune că elevii nu au motive să se plângă, şi nici părinții, întrucât există condiţii bune pentru studiu, iar din punct de vedere financiar este mai bine. ”Eu am preluat directoratul în mai, anul trecut, când lucrrurile erau deja clare. Noi ne-am reorganizat. Avem și laboratoare, sunt 3 la număr, unul de Electrotehnică, unul de Mecanică și unul de Informatică. Într-adevăr, în fostul sediul, fiecare disciplină dispunea de un laborator.

Primăria ne-a alocat fonduri, ne-a dat unul de la internatele SNC, pe care l-am reabilitate, iar în curtea sșcolii vom construi două ateliere, avem promisiuni că ne asfaltează curtea iar, ca și cheltuieli, nici nu se compară. Acolo erau cheltuieli enorme. Eram până-n 600 de elevi, iar capacitatea e de 1500 de elevi, instalația era veche, erau probleme. Părinții merg pe ideea că e spațiu mult mai mare, dar pentru întreținerea lui... Ei nu au discutat cu mine subiectul acesta”, a spus directorul.

Cât despre faptul că elevii au ținut cursurile pe hol, acesta a explicat: ”Noi nu avem o sesizare în sensul acesta din partea părinților. S-a întâmplat, o dată, pe niște suprapuneri, dar din vina noatră. Există un grafic la ora prânzului, dintr-o greșeală, nu a ieșit din clasa respectivă și celălalat nu a putut intra. Or fi stat cinci minute, dar nu, pe hol nu se țin cursuri”, a spus directorul.

Precizăm că Minsiterul Apărării Naționale nu se grăbește cu investia în imobilul mult disputat, din când în când, în zonă, putând fi văzut câte un militar. Fostul liceu de Marină este dotat cu 22 clase și 15 laboratoare echipate și acreditate, cu un program 8-13, 8-14. În actual spațiu, sunt 9 clase și 3 laboratoare.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce ati cumparat locatia, plecati de acolo mai saracilor
1
0
Dar orele de sport unde le fac ?Tot pe holul scolii ca sa stiti domnu Mihai Dumitru .Si fostul liceu Navrom este Gol .Sa va fie rusine .Si sa va mai spun ca nu aveti laboratoare.Oricum banii va stau bine in buzunar .
2
2
hotilor, lasati-l in paragina si peste 2 ani il demolati si faceti blocuri acolo.
9
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212