REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Partidul lui Tăriceanu dă ‘lovitura’ în Portul Constanţa: a pus director într-o instituţie din Ministerul Transporturilor

Partidul lui Tăriceanu dă ‘lovitura’ în Portul Constanţa: a pus director într-o instituţie din Ministerul Transporturilor

Replica API 14 decembrie 2017 | 00:00 401

ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu se mai poate plânge că nu are nici un om pe funcţii de conducere în diverse instituţii. Începând de ieri, la şefia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost desemnat Dan Momescu, cu susţinerea ALDE, din câte spun sursele noastre.

Dan Momescu nu este însă un străin în Portul Constanţa, el fiind comandant şi angajat de ani de zile la Autoritatea Navală Română - Vassel Traffic System. Conform unor surse, Momescu şi-ar fi dorit post de conducere la nivelul ANR, însă acest lucru nu a fost agreat de PSD. În schimb, funcţia de conducere de la nivelul ARSVOM (instituţie din subordinea Ministerului Transporturilor) a devenit „liberă” odată cu demiterea lui Daniel Manole, după incendiul de la bordul navei Hercules din data de 26 octombrie. S-a stabilit că incendiul a fost cauzat de o „eroare umană”.

Alexandra CUCU

Vezi mai mult:

https://www.replicaonline.ro/incendiul-la-nava-hercules-cum-au-ars-zecile-de-milioane-de-lei-cheltuite-ilegal-de-arsvom-334229/

https://www.replicaonline.ro/directorul-arsvom-demis-dupa-incendiul-de-la-bordul-bavei-hercules-334579/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce salariu regeste ba dobitocule la ARSVOM ?? Va place sa mancati kkt cu gura plina fara sa aveti cel mai mic habar !! Ba kkt-ule tu sti ca acolo se traieste cu salariul minim pe economie , fara nici o diferenta intre marinarul angajat ieri si capitanul angajat acum 40 de ani ?? Ba kkt-ule , tu sti cu ce se ocupa institutia aia ,sau cu ce se mananca ?? Da.te.n m ma.tii ca m.am saturat sa tot vad comentarii lasate de toti dobitocii , analfabetii ,si prostii fruntasi care pozeaza in cei mai buni , cei mai cinstiti , cei mai frumosi si mananca kkt in nestiinta de cauza .
7
0
Momo Dan cum i se mai spune e un habarnist nu stie sa fac nimic e un nimeni cu acte au vrut sa l dea afara de peste tot unde a fost e un zero la orice capitol nu o sa faca nimic e catel
5
0
lasai domnule sa lucreze ca ei sunt la putere vrei sa puna directori pe opozitiecum e prin alte parti
1
6
Taci draq ca tu i-ai votat si tu i-ai trimis acolo, iar acum te-a apucat spiritul civic. Mars draq afara din tara daca tot esti atat de bun, mergi ca gasesti acolo si spitale si tot
1
11
demonstratie - asta este lupta voastra, pentru asta ati fost alesi, sa va bateti pe posturi platite regeste, poporul nulitate ptr voi.Mortii, mai ales in randul copiilor, nu va impresioneaza, lipsa medicamentelor nu este problema voastra, infrastructura , mai bine zis lipsa acesteia, duce la nr mare de accidente soldate cu decese- nimic, dar absolut nimic , nu va clintesc, voi vreti, cu orice risc si compromis , sa distrugeti tara cu popor cu tot. Nu veti reusi decat sa ajungeti in puscarie
25
7

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614