PATRONII de HOTELURI și RESTAURANTE cer LEGALIZAREA bacșișului
PATRONII de HOTELURI și RESTAURANTE cer LEGALIZAREA bacșișului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHotelierii din România se bazează tot mai mult pe muncitori din afara Uniunii Europene (UE), pentru că nu au multe alternative de angajare pe piaţa internă a muncii, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.
"Şi hotelurile, ca şi restaurantele, au aceeaşi problemă a lipsei forţei de muncă. Noi lucrăm pe aspectul acesta în trei direcţii: suntem în dialog cu Oficiul de Imigrări să creştem plafonul şi să simplificăm procedurile de aducere a străinilor; investim în educaţie, în tineri şi în liceele de turism, de unde putem lua forţă de muncă, şi sperăm că vom reuşi să reglăm împreună cu autorităţile acea reducere de fiscalitate pentru sectorul nostru, fie că va fi prin proiectul susţinut de domnul Năsui (ministrul Economiei, Claudiu Năsui, n.r.) - zero taxe pentru HoReCa, pe care noi îl susţinem şi facem un studiu în acest sens, fie că vom legifera în sfârşit bacşişul, ca măsură de creştere a atractivităţii potenţialilor angajaţi să vină să lucreze la noi. Deci, sperăm în facilităţi fiscale pentru atragerea forţei de muncă, stimularea educaţiei şi simplificarea procedurilor de aducere de muncitori străini", a explicat reprezentantul FIHR.
"Ne bazăm tot mai mult pe muncitorii străini, pentru că nu avem alternativă internă. Trebuie să amintesc că industria face eforturi de a mări veniturile: aproape fiecare proprietar a mărit sau măreşte nivelul de salarii, evident în măsura în care îi permite activitatea, dar cu eforturi mari şi sperăm să devenim din ce în ce mai atractivi pentru alte sectoare, inclusiv pentru români care astăzi lucrează în diaspora şi care s-ar putea întoarce. Eu am exemple de angajaţi din străinătate pe care i-am adus şi care vin să lucreze în România, şi cred că acest lucru se poate extinde", a afirmat Ile.
Guvernul a aprobat, pe data de 11 august, suplimentarea la 50.000 a contingentului de lucrători din afara UE care pot solicita drept de muncă în acest an în România, dublând astfel numărul de 25.000 de muncitori non-comunitari aprobaţi la începutul anului, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News