REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Peisaj contrastant: O mănăstire bogată... într-o comună săracă

Peisaj contrastant: O mănăstire bogată... într-o comună săracă

Replica API 19 martie 2020 | 00:00 2446

Într-un peisaj dezolant, și nu ne referim la minunățiile naturii (care sunt prezente, de altfel, și în această zonă - n.r.), ci la localitatea ce urmează, respectiv Istria, unde casele dărăpănate sunt dovada vie că oamenii sunt sărmani și abia iși duc zilele, unde postul de Poliție și cabinetul medical sunt ponosite, parcă de nicăieri, răsare falnică, o construcție. Este vorba despre mănăstirea Sfantul Ilie din Istria. Poate că nu e nimic greșit până aici, însă este vorba, strict, despre contrast. Întrebat despre situația de față, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a spus că este vorba despre un teren privat, iar clădirea a fost ridicată din donații.

Mănăstire Sf. Ilie

Pe drumul dintre Săcele și Mihai Viteazu, în comuna Istria, se înalță către cer un lăcaș de cult, cu hramul Sfântului Ilie.

Mănăstirea a fost terminată în anul 2004, și a fost construită exclusiv din donații, inclusiv terenul pe care este construită fiind donat de către un localnic. Comuna Istria este una micuță, cu numai 2000 de suflete, care abia își câștigă existența de pe o zi pe alta, astfel că o clădire cu trei turnuri, cum este mănăstirea, face o notă discordantă nu numai cu bisericuța din comună, ci și cu casele dărăpănate ale localnicilor. Cu toate că mănăstirea are aproape 15 ani, cei din comună preferă să se ducă la vechea lor biserică care datează din anul 1860.

Istria

”Dacă un ctitor vrea să construiască o biserică, o construiește. Nu cred că este o informație de interes public, dacă un donator vine și construiește o biserică. Nu pot să vă estimez eu cât a costat, nu are relevență pentru interesul public”, a declarat pentru ziarul Replica, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

Istria

Contactat de către ziarul nostru, iată ce a declarat viceprimarul comunei Istria: ”Mănăstirea este o proprietate privată, acolo am văzut tot felul de oameni de bani gata, care au făcut donații. Vin foarte mulți din Constanța, din Cogealac, duminica e curtea plină. Localnicii de la noi se duc în continuarea la biserica noastră. Cu toate astea cei care se ocupa de mănăstire sunt oameni harnici, muncesc mult, nu am avut nici un fel de problemă cu ei”.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Unii oameni cu dare de mana au vrut un lacas de cult la Istria.Omul face ce vrea cu banii lui.Alta e problema , daca are autorizatie de constructie, proiect, avize si tot ce se cere pt o constructie si cine este proprietarul e foarte important.Ca unii au , altii sunt saraci, asa a fost din totdeauna.Faptul ca satenii merg la bisericuta lor veche e dovada de bun simt si de respect pentru ceea ce stramosii lor au facut cu multa truda, nu prin alte cai pentru a-si spala pacatele.E de gandit cand vor fi batrani si neputinciosi daca aceste lacasuri le sunt de folos.Poate un azil, un spital...
2
0
Munca oamenilor din manastire si chibzuinta a fost succesul .Omul sfinteste locul,daca tu stai si dormi si te uiti in curtea vecinului nu vei avea niciodata.Asta este meteahna poporului roman ,grija fata de alti si nu de sine.Cinste acelor calugari care au trait si cu putin si cu foarte putin.Cit despre tine gazetar STOIAN apucate si compune articole nu mizerii din care oamenii sa traga concluzii si invataminte bune.
1
3
O sa vina vremea cand aceste locasuri vor fi ultima noastra speranta! Chiar nu intelegeti nimic din ce se intampla?
2
3
Multumitii dl DADACI STELIAN ca fara el nu existatii .
28
1
aceasta biserica in timp va produce bani pentru preafericitul.
4
2
pai nu e era mai bine un cabinet medical nesatui si idioti mai sunt acesti reprezentanti ai bisericii
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212