Pentagon: Retragerea americană din Afganistan se desfăşoară „aşa cum a fost planificat“
Pentagon: Retragerea americană din Afganistan se desfăşoară „aşa cum a fost planificat“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPentagonul a trimis întăriri în ţările vecine cu Afganistanul pentru a proteja retragerea forţelor străine staţionate acolo, care se desfăşoară "aşa cum a fost planificat", a afirmat joi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, notează AFP, citată de Agerpres.
Lloyd Austin
"Până acum, retragerea care a început în urmă cu mai puţin de o săptămână merge aşa cum a fost planificat", a declarat Lloyd Austin într-o conferinţă de presă la Pentagon.
Întrebat despre ciocnirile violente din provincia Helmand după ce armata americană a început sâmbătă să-şi retragă ultimii soldaţi din ţară sâmbătă, el a dat asigurări că erau, de asemenea, prevăzute.
"Ceea ce vedem este ceea ce ne aşteptam: o presiune sporită", a spus el.
Pentru a proteja procesul de retragere, Pentagonul a "poziţionat" un total de şase bombardiere grele B-52 şi 12 avioane de luptă F-18 "pentru a oferi sprijin, dacă este necesar", a anunţat la rândul său şeful de stat-major american, generalul Mark Milley.
Ele se alătură grupului aeronaval USS Eisenhower a cărui misiune în Golf a fost prelungită.
Lupte intense au izbucnit în weekend în regiunea sudică Helmand, după începerea oficială sâmbătă a plecării ultimelor 2.500 de soldaţi americani prezenţi încă pe teritoriul afgan, cu peste 16.000 de angajaţi civili ai subcontractanţilor Pentagonului.
Avioanele americane au contribuit la respingerea ofensivei majore a talibanilor, care a determinat mii de afgani să-şi părăsească domiciliul pentru a scăpa de violenţe, în zona Lashkar Gah.
În plus, insurgenţii au cucerit un district din Nord şi au capturat al doilea baraj ca mărime din Afganistan, după luni de lupte acerbe în provincia Kandahar (sud).
Cei doi responsabili ai Pentagonului au dorit, totuşi, să liniştească temerile, Lloyd Austin subliniind că forţele afgane "au contraatacat în Lashkar Gah şi au luptat bine", în timp ce generalul Milley a amintit că "este încă prea devreme pentru a trage concluzii".
"Vom rămâne parteneri ai guvernului afgan şi ai forţelor afgane şi sperăm că, beneficiind de sprijinul nostru, forţele afgane vor fi eficiente", a adăugat secretarul Apărării.
"Au capacităţi destul de importante, dar credem că va fi dificil", a mai recunoscut el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.8° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

