Percheziții ale polițiștilor din Giurgiu la Spitalul din Bolintin, într-un dosar de corupție
Percheziții ale polițiștilor din Giurgiu la Spitalul din Bolintin, într-un dosar de corupție
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din Giurgiu cu sprijinul ofițerilor de la IGPR au descins, miercuri, la Spitalul din Bolintin și la mai multe adrese într-un dosar de corupție.

Sunt suspectați angajați ai spitalului din Bolintin care luau șpagă
Potrivit surselor, este vorba despre angajați ai unității sanitare care, în ultimul an, au luat șpagă, ceea ce a dus inevitabil la nemulțumirea pacienților, care i-au reclamat la anchetatori.
Percheziții și persoane care vor fi duse la audieri
"Astăzi, 13 mai 2026, sub coordonarea procurorului de caz, polițiști de investigare a crimialității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și Inspectoratului General al Poliției Române pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București (3 mandate) și în județul Giurgiu (3 mandate), într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
După activitățile operative, la sediul unității de parchet vor fi aduse 6 persoane (angajați ai unei unități spitalicești din județul Giurgiu) pentru audieri și dispunerea de măsuri legale", anunță IPJ Giurgiu, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)