rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PERSOANE ÎMPUȘCATE la MANGALIA! Una a MURIT! Au intervenit MASCAȚII!

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitate să intervină la Mangalia, pe strada Farului, acolo unde două persoane ar fi fost împușcate.

Update: Una dintre victime a fost preluată cu elicopterul SMURD și adusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pe când cealaltă încă primește îngrijiri. Nu se știe dacă a suferit răni atât de grave încât să necesite să fie adusă la unitatea spitalicească din municipiu.

Update 2: În primă fază, victimele au fost transportate la Spitalul din Mangalia, iar de acolo s-a dispus transferul.

Polițiștii se află la fața locului și au declanșat o anchetă.

Update 3: Persoanele aflate la fața locului, fiind vorba și de locuitori ai zonei, au precizat că este vorba de o petrecere (posibil botez), într-o familie de etnie romă, care durează de mai multe zile, în cele din urmă lăsându-se cu scandal și cu focuri de armă. Se pare că un membru al familiei a scos o armă de vânătoare și a tras către cei aflați la petrecere.

Persoana care a folosit arma, IDENTIFICATĂ!

Polițiștii constănțeni l-au identificat pe bărbatul care a făcut uz de armă, luni, 19 august, pe strada Farului din orașul Mangalia.

În urma unui apel 112, în jurul orei 12:30, a fost sesizat faptul că două persoane ar fi fost împușcate cu o armă de vânătoare, au spus oamenii legii. Astfel, polițiștii constănțeni s-au deplasat la locul faptei, unde l-au găsit pe bărbatul, de 42 de ani, din Mangalia care ar fi tras către două persoane, rănindu-le.

Este vorba despre doi bărbați, ambii de 44 de ani, unul rănit la nivelul membrului inferior, celălalt în abdomen. Victimele au fost transportate la spital.

La acest moment, cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Mangalia.

Update 3: Bărbatul împușcat în abdomen a DECEDAT!

La fața locului au fost trimiși si luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, pentru preîntâmpinarea unor eventuale conflicte.

Update 4: Suspectul se numește Buruiană Florin! Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

L.C.

Citește și: Bărbatul care a ÎMPUȘCAT mai multe persoane la Mangalia, IDENTIFICAT! SCANDALUL a continuat la spital!

luni, 19 august 20197806
Comentarii

01donald(4 sep 12:09)
moarte ciorilor borate
00Paul(25 aug 03:07)
Florin cu manka ia inpuscat pe cei 3 barbati acesti 2 sunt frati
00Amar amar(23 aug 03:10)
Ducetiva la moara sa vedeti vestu salbatic nu pe farului la potoi care estei sefu dela moara acolo se vind drogurile moxu tamer vinde de ani de zile de unde au masini de sute de mi de euro dece nu ai ia politia la scuturat bozolan nasu lu biber care acopera toate clanurile
01Paula(20 aug 15:02)
Nu exista politie la Mangalia ,ei ii sustine pe faptuitori iar pe victime le amendeaza o sustin si pe profesoara de germana care a avut o tentativa de suicidere in urma careia a ramas cu un handicap si impreuna cu taicasu Ivan Dumitru bate vecinii care nu inchid usa de la intrare in scara iar politistii care au luat spaga impreuna cu seful lor ii sustin .
03Omer Aidin(20 aug 13:30)
Poliia de ce nu interveniti sunteti cumva la mana lor nu cred asta sau nu toti se vinde droguri se fura fac proxenetism chiar nu vede nimeni.
01Florin Buruiana(20 aug 11:56)
Luati-l si pentru crima si pentru trafic de droguri si pentru proxenetism. Inchisoare pe viata merita Florin Buruiana!!!
00Margelatu(20 aug 04:00)
Apropo de cei -undercover- pe aicisiea... lasati vrajeala, si hai sa facem treaba
02Unu altu(20 aug 01:53)
De anii de zile se vinde droguri pe accea strada clanu Buruiana domnina proxenitism si trafic de droguri
03roman(19 aug 21:40)
daca cineva il impusca pe detinutul draknea inainte ca acesta sa ajunga dupa gratii, poate nu mai asistam astazi la astfel de nenorociri
07UNU(19 aug 21:13)
ALO..... POLITIA !!!! De unde are asta arma detinuta ilegal maine poate altu si ma impusca pe MINE
11marcu(19 aug 19:20)
pacat ca ala n-a avut un shotgun sau un kalasnikov
18Margelatu(19 aug 18:33)
Idiotule , cum sa spui ca mai bine impusca un politai, fara politia asta asa cum este ea.. buna sau rea, aici era paradisul ciorilor.., dar cu atatea piedici legislative e greu sa finalizezi un dosar care sa se termine cu arestari si condamnari, asa ca indreptati va ura catre iubitii nostri guvernanti si lasati politia in pace ca ea face tot ce poate
25glont irosit(19 aug 16:35)
trebuiau sa impuste un politai
08faceti ordine(19 aug 15:54)
Mangalia a avut cei mai kk politisti in frunte cu PESCARU care a iesit la pensie fara sa faca nimic
126gabi(19 aug 15:44)
POLITIA manjita pana in varful capului Cacatii aia au ajuns sa traga cu arme pe strada '???? gabori corupti, cand faceti ceva??? Cand o sa moara vreun copil nevinovat???? Ce mai asteptati ma animalelor??? Cat mai tolerati ciorile astea jegoase sa deranjeze cartierul si sa sfideze pe oricine. Se pisa ciorile pe voi de politisti de cacat!!!! Mi -e sila de voi coruptilor, nimicurilor!!!!
120Amet(19 aug 15:33)
De cand cu cazul Dinca politistii din Mangalia protejeaza ciorile care fac transport ilegal de persoane la Lidl si Vama si amendeaza taximetristii si microbuzele. Aici e totul pe invers e mai rau ca la Caracal pe Farului se face prostitutie si trafic de droguri in vazul lumii nimeni nu are curaj sa ii deranjeze pe interlopi ca se ia spaga
06Xyz(19 aug 15:09)
yeaahhh ! Killing spree bitches !!
34Vasile(19 aug 15:03)
Cine a murit?
018Dobre Cristian(19 aug 14:46)
E a treia zi de paranghelie continua. Ieri s-au batut pe zi, apoi noaptea. O voce de femeie din curtea lor urla ca sa vanda de acum droguri in alta parte. De cealalata parte s-a auzit acuze ca si ei ar vinde acelasi lucru. Dupa 90 erau traficanti de carne vie, prostitutie, avand chiar si persoane cu probleme psihice pe care ii duceau la cersit in Spania, Madrid. De cativa ani nu mai au femei prin curte, vedem pusti care ies si intra in fiecare ora. La colt de strada, sub camerele video ale primariei se vand "bratari". Asa le zic ei se pare la drogurile pe care le vand. Politia trece des sa rid
426Mangaliot(19 aug 14:35)
Candva era un oras mic, cochet, la malul marii. Acum e un loc pustiit, golit de frumusete, unde manelele, prostul gust, calestile cu cochete brunete in rochii rosii, mai rau, violentele de tot felul, drogurile sunt prezente la orice pas. Politia e ocupata, prepara mici prin targuri, deschide cate un birt si ocazional mai trage pe dreapta cate un fraier care nu e influent in oras. Sa fie bine, sa nu fie rau.
316Interlopul Verde(19 aug 14:28)
Interlopul Verde din Mangalia vinde droguri de mare risc la copii ! Il protejeaza nasul Bozolant de la pol Mangalia
214Cristi(19 aug 14:22)
Mangalia mu va mai fi ce a fost odata clanurile au pus stapinire pa tot ce se face bani cat si pa militie ia cumparat pa toti
24plm adica politia mangalia(19 aug 14:11)
ghetto sirian sau indian,cica aici era callatis .sa vina mohametzii
117Politia(19 aug 14:01)
Politia mangalia nu isi fac treaba
222Mangaliot(19 aug 13:58)
Sa speram ca vor crapa aceste ciori din Mangalia....
126RADU C.(19 aug 13:58)
Acolo e deschis un non stop cu etnobotanice.Non stop se intra si se iese pe acea poarta fotografiata.Politia doar incaseaza comision si mai fwte cate o minora....la cerere
27gigi(19 aug 13:57)
traiasca politia romana cu toti sefii ei
026Pepino(19 aug 13:52)
Asta e atitudinea politiei Mangalia referitor la perosoanele de pe aleea Farului.Se stie de ani de zile de cuibul de drogati si proxeneti din acea zona si nu se face nimic.Rufat, Florys.....Clanul Buruiana. Politia Mangalia ii tine in brate
411,,,,,,,,,,,,,,,(19 aug 13:45)
nu se spune Mangalia ,,,,ci Mexicu salbatic
312John(19 aug 13:42)
Ia uite frate, s-a mutat vestul.salbatic pe Aleea farului! Cand nu mai au cuvinte de spus trec la pac-pac.
mai mult...Actualitate
17 sep 00:02ActualitateAccident rutier cu mai multe victime, între care și copii, în zona sensului giratoriu de la Agigea

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 17 septembrie, pe DN39, în zona sensului...3515

10 sep 00:05ActualitateCopiii din Siminoc NU AU MERS la ŞCOALĂ!3028
8 sep 00:02ActualitateRomânia - Malta 1-0. Victorie rușinoasă a tricolorilor. Putem mai jos de atât?754
28 aug 15:02ActualitateEste Samsung Galaxy A8 cel mai bun telefon pentru tineri?

De ani buni deja, Samsung a văzut o oportunitate în a da un aer proaspăt gamei sale de telefoane medie-premium,...667

5 sep 00:00ActualitateAvarie RAJA în Valea Seacă, Valu lui Traian550
31 aug 01:19ActualitateFOTO. Cum arată iluminatul public pietonal din zona plajei Vama Veche!1832
31 aug 19:27ActualitateDoliu în PSD: a murit o femeie la școala de vară de la Mamaia

Școală de vară a femeilor PSD, desfășurată în acest weekend la Mamaia, a fost marcată la data de sâmbătă 31...1287

28 aug 21:12ActualitateViorica Dăncilă, conferință de urgență despre soarta Guvernului671
25 aug 00:16ActualitateFC Viitorul Constanţa a învins FC Voluntari, scor 4-0572
23 aug 01:06ActualitatePolţia caută o tânără care a sunat la 112, să anunţe că este ţinută cu forţa într-un apartament

oliţiştii caută o tânără care a sunat la 112 şi a reclamat că este ţinută cu forţa într-un apartament din...593

23 aug 00:54ActualitateDoi tineri au AMENINȚAT un bărbat cu o armă neletală și un cuțit ca să-i fure mașina. Polițiștii au constituit filtre, indivizii au fost PRINȘI2192
21 aug 00:01ActualitateIeri s-a încheiat cea de-a 26-a ediție a festivalului SUNWAVES1013
Vremea
20.2°18.6° - 20.2° joi, 19 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 44%
Vânt: 5 m/s
Presiune: 1022.46 milibari

Loto
6/494810212837
5/4051722252820
joker4810212837
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 sep 00:00SportSeară senzațională în Liga Campionilor: Real, umilită la Paris. Atletico și Juventus, egal spectaculos

A doua seară de Liga Campionilor din acest sezon a oferit un adevărat recital fotbalistic. PSG a umilit-o pe Real...335

19 sep 00:00SportGalatasaray a obţinut o remiză în deplasare cu FC Bruges, în Liga Campionilor. Florin Andone, doar rezervă

Galatasaray Istanbul, cu atacantul român Florin Andone pe banca de rezerve, a terminat la egalitate cu FC Bruges, 0-0,...164

19 sep 00:00SportScene șocante la Gaz Metan, înainte de meciul cu Viitorul: Marius Constantin a venit beat la antrenament și a făcut scandal

În ultima etapă, Gaz Metan s-a prezentat la meciul cu Viitorul, din deplasare, fără unul dintre cei mai importanți...394

19 sep 00:00SportSimona Halep: În China totul este diferit, încerc să mă adaptez

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, la plecarea spre China, unde va...256

Local
19 sep 01:14LocalRAVAGII la Constanța: un copac a căzut pe carosabil!

Vântul şi-a făcut de cap la Constanța, marți, 18 septembrie. Astfel, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost...3797

19 sep 01:17LocalRAEDPP scoate la licitaţie mai multe spaţii!

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, cu sediul în Constanța, Bdul Tomis...1781

19 sep 01:20LocalMinor PRINS la VOLAN: a luat mașina fără acordul proprietarului!

Poliţiştii din cadrul Secției 5, la data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, au identificat un tânăr de 17...483

19 sep 01:26LocalPrinși beți la volan și fără permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, au identificat...313

19 sep 01:26LocalAccident rutier: un minor a traversat prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină. Șoferul era beat!

Un bărbat de 40 de ani, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 20.10, a condus un autoturism în localitatea...535

19 sep 01:25LocalPolițiștii constănțeni au emis un ordin de protecție provizoriu în urma unui scandal

Polițiștii din cadrul Secției 5, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 18.35, au fost sesizați, prin apel...549

19 sep 01:21Local„Oraşul meu din mozaic“: Lucrările de artă de la trecerile de pietoni vor fi tratate cu o soluţie antiderapantă

„Oraşul meu din mozaic“ este un proiect dedicat oraşului Constanţa şi locuitorilor săi, unii care participă...656

19 sep 01:16LocalAmenzi usturătoare pentru mașinile parcate neregulamentar!

În data de 17 septembrie 2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul fluenței și sigurantei rutiere pe...582

19 sep 01:35LocalCum se procedează la înregistrarea tardivă a naşterii

Există situaţii când înregistrarea naşterii are loc ulterior termenului prevăzut de lege. În astfel de situaţii,...360

18 sep 00:44LocalPeste 164 de milioane lei pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţi. Județul Constanța este pe listă!

Marți, 17 septembrie, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de...766

Politică
19 sep 00:00PoliticăIată lista primăriilor care primesc bani prin FDI, pentru asfaltări şi reţeaua de gaze

În urmă cu două zile, a fost publicată lista de proiecte aprobate la finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi...1142

19 sep 01:33PoliticăCălin Popescu Tăriceanu a schimbat taberele și îl susține pe Klaus Iohannis în conflictul cu Viorica Dăncilă: „Ea refuză să o vadă, dar o obligă Curtea“

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că decizia CCR îl obligă pe Klaus Iohannis să numească miniștri interimari,...310

19 sep 01:28PoliticăKlaus Iohannis anunță că nu se grăbește să pună în aplicare deciziile CCR

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, de la Palatul Cotroceni, că nu va pune în aplicare deciziile CCR, după ce...427

19 sep 01:34PoliticăPrima reacție din PSD după decizia CCR: Klaus Iohannis e abuziv non stop

CCR a admis parțial conflictul Guvern-Președinție, au spus surse oficiale, conform Mediafax. Klaus Iohannis e obligat...268

19 sep 00:03PoliticăCCR a decis: Iohannis trebuie să semneze deîndată! Dăncilă trebuie să vină în Parlament

Curtea Constituţională a României a discutat, miercuri, sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema...754

19 sep 00:04PoliticăExcluderea Anei Birchall din PSD, propusă CEX-ului de Cătălin Rădulescu: Vrea să legitimeze acțiuni mafiote și criminale

Chestorul Camerei Deputaților, Cătălin Rădulescu (PSD), a transmis marți că prin încercarea de a bloca numirea...1064

19 sep 01:29PoliticăPrimăria: Străzi construite de la zero pentru constănțeni!

Primăria Municipiului Constanța a anunțat că, prin SC Confort Urban SRL, continuă programul de investiții în...746

19 sep 01:28PoliticăPersonalul Primăriei Constanța, INSTRUIT

Primăria Municipiului Constanța a organizat săptămâna aceasta conferința de închidere a proiectului „Creșterea...457

19 sep 01:21PoliticăGrațiela Gavrilescu și Teodor Meleșcanu și-au dat cuvântul de onoare că nu pleacă din ALDE

La depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare, cei de pe lista ALDE au semnat un angajament, sub cuvânt de...395

19 sep 01:25PoliticăDaniel Dragomir, fost ofițer SRI, acuzații explozive la adresa Anei Birchall

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, lansează un atac virulent la adresa ministrului Justiției, Ana Birchall, despre...842

Monden
19 sep 00:00MondenDoliu în teatrul românesc: A murit managerul Teatrului Bulandra, fiul lui Iurie Darie

Regizorul Alexandru Darie, directorul general al Teatrului Bulandra din Bucureşti, a murit la vârsta de 60 de ani, a...200

19 sep 00:00MondenCe frumoasă e Iulia Albu fără farduri: „Azi nu port machiaj, tu de ce nu ai face-o?“

Când toate femeile apelează masiv la produse cosmetice şi la retuşarea agresivă a fotografiilor, stilista Iulia...234

19 sep 00:00MondenLeo Iorga, 30 de ani de căsnicie. Cum a câștigat soția războiul cu amanta

Pe 15 septembrie, Leo Iorga şi Paula Iorga au împlinit 30 de ani de la nunta lor. Când s-au căsătorit în 1989, nu...240

19 sep 00:00MondenCe preparat obscen le-a pus Cheloo în farfurii juraților de la „Chefi la Cuțite“

Cheloo a venit la Chefi la Cuțite să-i ironizeze pe cei trei jurați, oferindu-le un preparat obscen din care au fost...222

19 sep 00:00MondenAșa nu ai mai văzut-o niciodată! Dana Rogoz, transformată în „fată rea“

Dana Rogoz se dovedește a fi un cameleon în ceea ce privește stilul. Inspirată de rolul studentei rebele pe care îl...174

19 sep 00:00MondenKate Middleton e iar însărcinată? Prinţesa Charlotte a făcut marele anunţ: „Mama aşteaptă încă o fetiţă“

Prinţul William şi Kate Middleton par că vor să aibă o familie foarte numeroasă şi, chiar dacă nu au anunţat...214

19 sep 00:00MondenTatăl lui Britney Spears a scăpat de dosarul penal pentru agresarea nepotului

Tatăl lui Britney Spears, Jamie Spears, a scăpat de dosarul penal pentru agresarea nepotului său. El a fost acuzat de...151

19 sep 00:00MondenMusicalul ''The Devil Wears Prada'' va avea premiera anul viitor la Chicago

O adaptare scenică după filmul ''The Devil Wears Prada'', cu muzica lui Elton John pe coloana sonoră, va avea...146

19 sep 00:00MondenSerialul ''Stăpânul Inelelor'' va fi filmat în Noua Zeelandă

Gigantul american Amazon Prime Video a anunţat miercuri că serialul său cu buget mare ''Lord of the Rings''...158

19 sep 00:00MondenRomanul ''The Testaments'', anunţat dintr-o eroare câştigător al Booker Prize cu două săptămâni înainte de decernare

"The Testaments", mult aşteptata continuare a romanului "The Handmaid's Tale", de Margaret Atwood, a stârnit vâlvă...132

Mapamond
19 sep 00:00MapamondTrump l-a numit în postul de consilier pentru securitate naţională pe negociatorul său pentru eliberarea de ostatici

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că îl va numi pe negociatorul său pentru eliberarea de...135

19 sep 00:00MapamondParlamentarii europeni promit să respingă orice acord de Brexit fără o clauză tip ''backstop''

Parlamentarii europeni au aprobat miercuri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care exclude orice acord de...140

19 sep 00:00MapamondBoris Johnson, luat la rost într-un spital din Londra de tatăl unui copil bolnav

Premierul britanic Boris Johnson a fost abordat miercuri, într-un spital din Londra, de tatăl unui copil bolnav, care...144

19 sep 00:00MapamondUn băiat de 4 ani, împuşcat mortal de fratele său de 5 ani în statul american Texas

Cinci copii au fost ucişi sau răniţi de arme de foc în acest weekend în Texas, printre care şi un copil de 4 ani...137

19 sep 00:00MapamondGrecia: Numărul de migranţi în insulele elene, cel mai ridicat după 2016

Peste 26.000 de migranţi se află în insulele greceşti din Marea Egee, cel mai mare număr după acordul din 2016...139

19 sep 00:00MapamondVatican: Doi preoţi, deferiţi justiţiei pentru abuzuri sexuale

Sfântul Scaun a anunţat trimiterea în instanţă a doi preoţi italieni pentru presupuse abuzuri sexuale care s-ar fi...137

19 sep 00:00MapamondZidul lui Trump ar putea distruge situri arheologice la frontiera cu Mexicul

Planul Administraţiei preşedintelui SUA, Donald Trump, de a înlocui unele bariere pentru vehicule dintr-o secţiune a...146

19 sep 00:00MapamondIndia a anunţat interzicerea ţigărilor electronice

Guvernul indian a anunţat miercuri interzicerea ţigărilor electronice în această ţară cu 1,3 miliarde de...147

19 sep 00:00MapamondO maşină a pătruns în holul unei reşedinţe Trump Plaza

O maşină a pătruns marţi seara în holul principal al unei reşedinţe Trump Plaza dintr-o suburbie a New York-ului,...146

19 sep 00:00MapamondPapa Francisc denunţă abuzurile comise asupra pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer

Papa Francisc a cerut miercuri un sprijin mai mare pentru pacienţii diagnosticaţi cu maladia Alzheimer şi pentru...142

Sănătate
16 sep 00:59SănătateCorpul de Control al ministrului Sorina Pintea face verificări la Spitalul Județean Constanța

Corpul de Control al ministrului Sănătății se află la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Conform surselor...2540

12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...875

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...786

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...1073

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...911

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1370

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...1043

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...1055

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1272

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1563