REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Mie., 30 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7598
19° Constanța Miercuri, 30 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7598
 

Pescuit prin metode ilegale, depistat de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă

Pescuit prin metode ilegale, depistat de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă

Lorena CRISTEA 12 august 2026 | 12:38 850

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, un pescador sub pavilion românesc care pescuia cu o metodă interzisă în apropierea țărmului.

Pescuit prin metode ilegale, depistat de politistii de frontiera ai Garzii de Coasta 
În data de 12.08.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au interceptat un pescador sub pavilion românesc care desfășura activități de pescuit la aproximativ 8 metri adâncime, în zona maritimă de coastă, folosind metoda traulării.

Traularea este o metodă de pescuit industrial prin care o navă tractează o plasă de mari dimensiuni prin apă sau pe fundul mării. Deoarece această tehnică poate afecta ecosistemul marin și resursele piscicole, legea interzice utilizarea ei în apropierea țărmului, în zone cu adâncimi mai mici de 20 de metri.

La bordul navei se afla o cantitate declarată de aproximativ două tone de rapană.

Întrucât existau suspiciuni privind încălcarea legislației în domeniul pescuitului, pescadorul a fost condus în Portul Constanța pentru verificări.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au constatat încălcarea prevederilor art. 12 alin. (23) din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, care interzic pescuitul comercial cu traulere în zona maritimă de coastă.

Persoana juridică care deține pescadorul a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei. Totodată, uneltele de pescuit și celelalte bunuri folosite la desfășurarea activității au fost ridicate în vederea confiscării, conform prevederilor legale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daya la noi se aduce la cta peste numai de la greci si bulgari,, k de fapt navem pescadoaree.. asta deja magarie ..cu plasele.. daca vrei o licenta de pescuit la noi, lungana zice k ..distruge, portile de fer? uuuoo
2
1
I at rupt gura cu 4000 lei Il doare la basca
2
0