REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Peste 2.600 de amenzi pentru cei care beau alcool pe domeniul public, aplicate de Poliția Locală Constanța

Peste 2.600 de amenzi pentru cei care beau alcool pe domeniul public, aplicate de Poliția Locală Constanța

Replica API 14 noiembrie 2018 | 22:49 237

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Poliția Locală Constanța, care prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și al liniștii publice au desfășurat activități în interesul comunității locale și au aplicat 4757 sancțiuni contravenționale în valoare de 799.590 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 rep.

Zonele în care s-a actionat cu preponderență au fost următoarele : Dacia, Trocadero, Faleză Nord, Faleză Sud, Casa de Cultură, ICIL, Coiciu, Anadalchioi, Tomis 3, Tomis 1, Brotăcei, Piața Chiliei, Tomis Nord,Henri Coandă, Delfinariu Inel I, Inel II, Caragiale, Brătianu, Medeea, Palas, Poarta 6, Far, Abator, KM 4-5, KM 5, CET, Gară, Piața Ovidiu, Poarta 1, Poarta 2, Palazu Mare, Tomis Plus, Boreal, precum și în zona centrală a orașului dar și în parcurile Tăbăcărie, Arhelogic, Oleg Danovski, Gară,Tomis II, Viitorului etc.

În perioada de referință, 01.01.2018-13.11.2018, pe linie de ordine publică au fost executate misiuni de asigurare a unui climat public civilizat la evenimentele cultural –artistice, religioase, sportive, adunări publice, celelalte activități fiind derulate pentru exercitatea atribuțiilor specifice în scopul asigurării unui climat de bună conviețuire în rândul locuitorilor municipiului Constanța.

Au fost aplicate 2685 de amenzi contravenționale pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, 473 de sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea unor acte sau fapte de natură să tulbure ordinea publică, provocând indignarea cetățenilor, 377 sancțiuni contravenționale pentru exercitarea unor acte de apelare la mila publicului prin cerșetorie, 220 amenzi contravenționale pentru refuz de legitimare, etc.

Activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

„Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai politia locala sa vina aici la platoul de la Badea Cartan, zilnic se sinstesc pensionarii, si-n fond ce-i rau in asta? stau oamenii vara pe banca la o bere, chiar nu stiu ce-i rau in asta
0
0
Buna ideea, dar cati din acesti boschetari achita amenda? Sau ne facem numarul?
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367