Peste 300 de afgani eligibili pentru azil în Regatul Unit nu au putut fi evacuaţi din Afganistan
Peste 300 de afgani eligibili pentru azil în Regatul Unit nu au putut fi evacuaţi din Afganistan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn număr de 311 afgani eligibili pentru azil în Regatul Unit nu au putut fi evacuaţi până la finalul lunii august, a indicat luni premierul britanic Boris Johnson, potrivit France Presse, citată de Agerpres.
Boris Johnson
Guvernul de la Londra a fost criticat pentru că a lăsat în Afganistan numeroşi candidaţi la evacuare - britanici şi afgani angajaţi local - după încheierea operaţiunii de evacuare organizate după venirea talibanilor la putere la Kabul.
''Numărul total este 311, dintre care 192 au răspuns apelurilor care au fost emise'', a declarat Boris Johnson în faţa deputaţilor britanici.
El nu a precizat câţi cetăţeni britanici se află în Afganistan în prezent.
Regatul Unit a evacuat peste 15.000 de persoane, printre care 8.600 de afgani, în timpul 'podului aerian' organizat la aeroportul din Kabul timp de două săptămâni, după sosirea talibanilor la putere la jumătatea lunii august.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.3° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


