Peste 350 kg peşte și plase de pescuit, confiscate de polițiștii de frontieră
Peste 350 kg peşte și plase de pescuit, confiscate de polițiștii de frontieră
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competență, 355 kg de pește, 1355 metri plase de pescuit, o ambarcațiune cu motor și un autoturism.
În data de 10.04.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe Dunăre, la km flv. 248, o ambarcațiune pescărească, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 47 de ani, respectiv 55 de ani, care desfășurau activități de pescuit comercial în perioada de prohibiție.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit în ambarcațiune două plase de pescuit în care se aflau 21 bucăți pește, din speciile scrumbie și plătică.
Peștele, în stare vie, a fost redat mediului natural, ambarcațiunea cu motor și plasele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit comercial în perioada de prohibiție.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News