REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Peste 40% dintre spanioli, dispuşi să se vaccineze anti COVID-19, potrivit unui sondaj

Peste 40% dintre spanioli, dispuşi să se vaccineze anti COVID-19, potrivit unui sondaj

Replica API 22 decembrie 2020 | 00:00 930

Numărul spaniolilor dispuşi să facă vaccinul împotriva COVID-19 de îndată ce acesta va fi disponibil a ajuns la 40%, potrivit celui mai recent sondaj oficial publicat luni, în creştere faţă de 37% într-o cercetare anterioară, dată publicităţii în urmă cu o lună, informează Reuters, citată de Agerpres.

Un procent de 28% dintre participanţii la sondajul realizat de Centrul pentru Studii Sociologice (CIS) au spus că nu vor face vaccinul imediat, o scădere drastică de la 47% într-o cercetare anterioară CIS, publicată pe 28 noiembrie, care punea aceeaşi întrebare.

Ca urmare a unei noi creşteri a numărului infectărilor în ultimele două săptămâni, alţi 16,2% dintre participanţii la sondaj au spus că sunt dispuşi să se imunizeze dacă vaccinul ''are garanţii, dacă este testat, dacă este sigur''.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-9 decembrie pe un eşantion de 3.800 de persoane.

Luni este aşteptată decizia autorităţii de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană referitoare la aprobarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, după ce acesta a fost autorizat în mai multe ţări.

Campania voluntară de vaccinare este estimată să debuteze în Spania pe 27 decembrie şi să aibă drept rezultat imunizarea a circa 20 de milioane de persoane până în mai sau iunie 2021.

Spania a fost una dintre ţările europene cele mai grav afectate de pandemie. Vineri au fost raportate 149 de decese, bilanţul total al victimelor pandemiei ajungând la 48.926, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Sănătăţii. Numărul cazurilor a crescut cu 11.815, în total de la începutul pandemiei fiind înregistrate 1.797.236 de cazuri de coronavirus în Spania.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272