Pietonalul din zona plajei din Vama Veche va fi iluminat
Pietonalul din zona plajei din Vama Veche va fi iluminat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInvestiţii
Investiţii
Pietonalul din zona plajei din Vama Veche va fi iluminat de o cunoscută firmă. Este vorba despre o societate care s-a impus în ultimii ani pe acest segment, primind contracte de peste 13 milioane de euro de la stat, numeroase aflându-se în derulare și în localități din Constanța.
Primăria Limanu a atribuit pe 29 mai 2019 un contract privind achiziția unei ”rețele de iluminat public pietonal pentru zona adiacentă plajei Vama Veche”, în urma unei procedur simplificate initiate pe 2 aprilie. În cursă s-au înscris celebra Luxten Lighting Company SA din București (reprezentată de Silvian Șerbănescu) și Euro Audit Service SRL din Târgoviște (reprezentant Gheorghe Popa). Câștigătoare a fost desemnată firma dâmbovițeană, care va primi pentru rețeaua de iluminare a plajei din Vama Veche suma de 970.580,75 lei, fără TVA.
Euro Audit Service SRL a raportat pentru annul 2018 o cifră de afaceri de 11.957.048 lei și un profit net de 2.127.020 lei, cu 37 de angajați, precum și datorii de 5.310.140 lei. Firma este deținută în proporție de 99,99% de Maria Gabriela Horga, fiica fostului deputat PNL Vasile Horga. Tânăra locuiește în Constanța, deși are firma în Târgoviște și a fost până de curând vicepreședinte la PNL Sector 1, fiind lector universitar în cadrul Universității Ovidius, dar cu activități didactice și la Academia de Studii Economice București. Maria Gabriela Horga este administrator la Engie România SA și implicată în firmele Blitz Lighting Company SRL, Vadaemecum Management SRL, Ando Consulting SRL şi Legume cu Dor SRL. Euro Audit Service SRL a primit în perioada 2010-2019 peste 100 de contracte de la stat, în valoare totală de circa 13 milioane de euro. Printre cele mai importante sunt iluminatul festiv de sărbători în municipiul Constanţa, din decembrie 2018, pentru care a primit peste 4,8 milioane de lei, modernizarea iluminatului public din comuna hunedoreană Criscior- peste 1,4 milioane lei, în noiembrie 2018, iluminatul public din Slobozia (3,6 milioane lei, în noiembrie 2016), extinderea canalizării menajere din comuna dâmboviţeană Valea Mare (3,3 milioane lei, în noiembrie 2018), lucrări pentru Societatea de Distribuţiea Energiei Electrice Muntenia Nord SA în valoare de 2,1 milioane lei, în iunie 2017 etc. Pe lista clienţilor se află primării din toată ţara, de la Târgovişe şi Titu, până la Tunari, Buftea şi Târgu Jiu, şi de la Murfatlar şi Techirghiol, până la Călimăneşti şi Eforie.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News