Plângere la Comisia Europeană împotriva noilor reguli de utilizare ale WhatsApp
Plângere la Comisia Europeană împotriva noilor reguli de utilizare ale WhatsApp
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) a anunţat luni că a depus plângere la Comisia Europeană împotriva serviciului de mesagerie WhatsApp pentru controversata modificare a politicii sale de confidenţialitate, relatează AFP, citată de Agerpres.
Aceste noi reguli nu sunt "nici transparente, nici comprehensibile pentru utilizatori", afirmă BEUC şi opt dintre asociaţiile sale membre, acuzând WhatsApp de "multiple încălcări ale drepturilor consumatorilor europeni".
Aceste asociaţii au depus o plângere la Comisia Europeană, precum şi la reţeaua europeană a autorităţilor însărcinate cu protecţia consumatorilor.
WhatsApp, serviciul de mesagerie al Facebook, i-a informat la începutul anului pe cei circa două miliarde de utilizatori ai săi că trebuie să îşi dea consimţământul pentru noi condiţii de utilizare.
Compania a amânat apoi până la 15 mai aplicarea noilor reguli, în contextul protestelor, utilizatorii fiind îngrijoraţi ca serviciul de mesagerie să nu împărtăşească mai departe datele cu Facebook, compania-mamă.
Mai multe ţări, printre care şi Germania, au interzis temporar grupului Facebook să utilizeze datele de la WhatsApp.
"De mai multe luni, WhatsApp îşi bombardează utilizatorii cu mesaje agresive şi repetate pentru a-i forţa să accepte noile sale condiţii de utilizare şi politica sa de confidenţialitate", a denunţat directoarea generală a BEUC, Monique Goyens, citată într-un comunicat.
BEUC şi cele opt asociaţii membre consideră că este "imposibil pentru consumatori să aibă o idee clară privind consecinţele schimbărilor asupra protecţiei vieţii lor private, în special în ceea ce priveşte transferul datelor lor personale spre Facebook şi spre alte părţi terţe".
"WhatsApp a fost în mod deliberat ambiguu pe acest subiect, iar consumatorii ar fi expuşi la prelucrarea la scară mare a datelor lor fără un consimţământ valabil", a criticat Monique Goyens.
"Le cerem autorităţilor să ia rapid măsuri împotriva WhatsApp pentru a se asigura că (serviciul) respectă drepturile consumatorilor", a adăugat ea.
Comisia Europeană şi autorităţile naţionale însărcinate cu protecţia consumatorilor trebuie să decidă acum dacă deschid sau nu o anchetă.
Uniunea consumatorilor subliniază de asemenea că noile condiţii de utilizare ale WhatsApp sunt în curs de analizare de către autorităţile europene de protecţie a datelor pentru a stabili dacă sunt încălcări ale legislaţiei din acest domeniu.
BEUC regrupează 46 de asociaţii de protecţie a consumatorilor din 32 de ţări europene.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
