Poate va treziti un pic

Nu pot spune că iubesc profund şi necondiţionat Constanţa şi nu mă impresionează teribil oraşul. E un oraş, agitat vara, enervant iarna când rămânem înzăpeziţi, de parcă n-am mai fi văzut zăpadă niciodată, şi pot spune cu mâna pe inimă că am văzit alte oraşe şi mai frumoase, şi mai cochete şi mai cu vino-ncoace... totuşi, este oraşul în care locuiesc şi unde am învăţat că există lucruri frumoase, sunt de acord că sunt frumoase şi mai ales că nu trebuie să ne batem joc de ele. Sunt simboluri ale urbei - zona veche a ei, Cazinoul Constanţa. Ca orice locuitor al oraşului sau, asemenea turiştilor care vin vara şi se plimbă pe faleză, am o fotografie în care se zăreşte, frumos de la distanţă, Cazinoul. Frumos de la distanţă. De aproape e scorojit şi e mare păcat de el. Nu cred, aşa cum spun unii, că municipalităţii nu-i pasă de clădirea emblematică, sau, de fapt, că nu-i pasă că lumea ia primarul la "huo" pe motiv că nu face nimic să salveze ce este de salvat. Am însă convingerea că municipalitatea s-a culcat pe o ureche, crezând că a făcut afacerea vieţii dând clădirea pe mâna unora care, de la bun început, ridicau semne de întrebare. Când presa scria că "marele" investitor care preia Cazinoul este de fapt unul cu probleme, nu avea nimeni ochi să citească sau urechi să audă. Aproape de sărbătoarea edificiului, începem să auzim păreri de rău, se caută soluţii, se apelează la prietenii din China. Până acum... ce aţi păzit? Păi, derularea unui contract care a început să scârţâie de mult, aşa încât ideea Chinei salvatoare trebuia să vină din timp, la fel ca şi în cazul străzii Traian, unde găsesc vinobvată de amorţeală municipalitatea. N-ar mai fi făcut tam-tam Inspectoratul în Construcţii, n-ar mai fi avut prilejul să spună nimeni nimic, să ameninţe cu procese pentru neglijenţă, dacă lucrurile ar fi fost gestionate din timp şi nu pe ultima sută de metri, de parcă oraşul Constanţa n-ar fi unul "şmecher", condus de "şmecheri", ci unul domol, cu lideri "tămâie" în loc de "spirt".