REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Poliţiştii locali REACŢIONEAZĂ după acuzaţiile că 'sifonează' date din sesizări!

Poliţiştii locali REACŢIONEAZĂ după acuzaţiile că 'sifonează' date din sesizări!

Replica API 17 iulie 2018 | 00:00 359

Urmare a preluării din mediul online a unui mesaj postat pe o rețea de socializare de către Asociația “Constanța Altfel”, reprezentanţii Direcției Generale Poliția Locală Constanța reacţionează! Aceştia au transmis următorul mesaj:

„Suntem în măsură să vă informăm următoarele: -Conform articolului 8 din O.G nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor termenul este de 30 de zile de la data înregistrării petiției. -Criteriul de bază pentru soluționarea petițiilor îl reprezintă momentul înregistrării și prioritate au cele vechi față de cele nou înregistrate. -Terenurile respective vor fi curățate în 48 de ore ca urmare a intervenției Direcției Generale Poliția Locală Constanța , precum și pentru că investitorul a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 de lei în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 și nu ca urmare a diseminării intenționate/accidentale de informații, care nu sunt destinate publicității către persoana vizată de sesizare. De asemenea, aducem la cunoștința opiniei publice că a mai fost luată în luna mai a acestui an, față de executantul lucrării din zona respectivă măsura sancționării contravenționale de două ori, “din oficiu”, cu suma de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.189/2017. Respingem categoric orice alegație cu privire la nerespectarea deontologiei profesionale în raport cu modul de soluționare al acestei sesizări. Conform principiului latin ‘actori incumbit probatio’, solicităm autorului postării ca în situația în care deține probe cu privire la ‘scurgerea de informații’ să se adreseze organelor judiciare întrucât fapta reprezintă infracțiunea prevăzută de art.304 din Codul Penal. Rămânem fideli crezului că numai împreună putem asigura un climat de siguranţa și disciplina în municipiul Constanţa!”.

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/investitii-cu-probleme-in-zona-stadionului-farul-pamantul-rezultat-din-sapatura-este-depozitat-de-investitori-in-incinta-stadionului-de-rugby-361524/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De doua saptamani am rugat sa vina p.l. langa rest. diplomatic sa vada vacarmul creat zi de zi, pana aproape de miezul noptii, de toata adunatura de copii din cartier. Nici o singura data n-am vazut o masina a p.l. sa dea amenzi parintilor acestor copii care se comporta mai rau ca animalele. Probabil linistea publica nu mai conteaza intrun oras napadit de nesimtire. Ce incredere poti sa mai ai in asa-zisa forma de disciplinare a populatiei?
3
1
daca arunci gunoiul la coltul strazii primesti aceiasi amenda. li se rupe lor de amenda. daca sesizarea era rezolvata in 30 de zile,ei terminau blocul
4
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218