Polițistul beat și fugar, care a făcut accident pe bdul. Mamaia, rămâne în libertate
Polițistul beat și fugar, care a făcut accident pe bdul. Mamaia, rămâne în libertate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolitistul din cadrul IPJ Constanța, care a provocat un accident rutier în municipiul Constanța, rămâne în libertate. Reamintim că polițistul a provocat în luna noiembrie a anului 2025 un accident grav, pe bulevardul Mamaia, iar a apoi a fugit. Era beat, petrecuse în club.
Polițistul de 21 de ani, aflat sub influența alcoolului, a fost implicat într-un accident produs la intersecția bulevardului Mamaia cu strada I.G. Duca. Tânărul a părăsit locul faptei imediat după incident, însă s-a prezentat ulterior la sediul Poliției Rutiere.
Polițistul a condus beat după ce a plecat de la o petrecere
IPJ Constanța a transmis că evenimentul rutier s-a petrecut pe 2 noiembrie, în jurul orei 07.00, iar în urma impactului două femei aflate într-un autoturism au fost rănite ușor. Conform informațiilor noastre, acesta era beat, după ce petrecuse o seară în club.
După trei luni de la eveniment, magistrații au decis înlocuirea arestului preventiv cu luarea măsurii controlului judiciar. Iar la data de 20 aprilie, magistrații au decis prelungirea controlului judiciar pentru încă 60 de zile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
