Polonia reintroduce orele speciale pentru persoanele în vârstă în magazine
Polonia reintroduce orele speciale pentru persoanele în vârstă în magazine
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPersoanele în vârstă din Polonia vor putea din nou să facă cumpărături fără a intra în contact cu restul populaţiei, magazinele fiind rezervate pentru ei timp de două ore zilnic, a anunţat sâmbătă premierul polonez Mateusz Morawiecki în urma unei creşteri record a numărului de infectări, relatează AFP, citată de Agerpres.
Mateusz Morawiecki
La fel ca şi în cazul primului val de pandemie în primăvară, persoanele cu vârsta peste 60 de ani vor putea face cumpărături între orele 10 şi 12 în magazinele alimentare şi farmacii, a spus Mateusz Morawiecki, cerându-le de asemenea seniorilor să se protejeze şi să rămână acasă.
"Încercăm să stabilizăm situaţia, încercăm să reducem dinamica creşterii deceselor", a declarat el pentru jurnalişti.
Noile măsuri vor intra în vigoare pe 15 octombrie.
Din cauza unei creşteri record a contaminării, purtarea de măşti în spaţiile publice este obligatorie în toată Polonia începând de sâmbătă.
"Al doilea val a sosit şi trebuie să îl confruntăm cu fermitate", a declarat vineri Morawiecki pentru jurnalişti, explicând că întreaga ţară de 38 de milioane de locuitori va fi de acum considerată o "zonă galbenă".
Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că Polonia a înregistrat un număr record de 5.300 de infectări cu COVID-19 şi 53 de decese, crescând cifrele la nivelul întregii ţări la 121.638 de cazuri şi, respectiv, 2.972 de decese.
La Varşovia, câteva sute de persoane care se opun obligativităţii purtării măştii şi neagă existenţa unei pandemii s-au adunat în centrul oraşului pentru a protesta împotriva noilor restricţii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
22.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












