Polonia schimbă legea pentru ca divorțul să fie aproape imposibil, mai ales în familiile cu copii
Polonia schimbă legea pentru ca divorțul să fie aproape imposibil, mai ales în familiile cu copii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a anunţat marţi revizuirea legii ce reglementează divorţurile prin modificări ce vor îngreuna acest proces, mai ales în cazul soţilor care au copii minori.
În declaraţii acordate unui săptămânal polonez şi preluate de agenţia EFE, ministrul a declarat că această reformă are drept scop ajutarea familiilor cu copii şi protejarea copiilor, precum şi prevenirea litigiilor care adesea durează ani la rând pentru stabilirea ajutorului economic la care este obligat un părinte după divorţ, scrie stiripesurse.ro
Conform propunerii guvernului polonez, înaintea aprobării unei cereri de divorţ înaintate de un cuplu cu copii minori, judecătorul le va propune celor doi soţi reuniuni de mediere timp de câteva luni pentru a vedea dacă pot totuşi să renunţe la divorţ şi, dacă consideră întemeiat, le poate respinge cererea de divorţ, scrie agerpres.ro.
Viceministrul polonez al justiţiei, Marcin Romanowski, a declarat, marţi, la postul de radio public polonez că aproximativ 10% dintre cuplurile care cer divorţul renunţă la acest demers în timpul desfăşurării procesului, ''procent care sperăm că va creşte la 50% cu ajutorul reuniunilor de mediere''.
Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei polonez intenţionează să simplifice formalităţile pentru acordarea pensiei alimentare. Conform proiectului, va fi necesar doar certificatul de naştere al copilului şi completarea unui formular pe internet astfel încât în cel mult două săptămâni după divorţ părintele să înceapă plata pensiei.
''Obligaţia statului este să consolideze legăturile care unesc familiile, mai ales instituţia căsătoriei şi cu atât mai mult în cazul celor care au copii'', a explicat în noiembrie 2020 ministrul polonez al justiţiei.
Acesta a precizat marţi că reforma preconizată se află acum în stadiul consultărilor interministeriale, iar noua lege ce reglementează divorţurile ar putea intra în vigoare la începutul anului 2023.
În anul 2020 circa 51.000 de cupluri au divorţat în Polonia, cu 22% mai puţine faţă de anul anterior.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.8° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



