REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Pompeo a participat la convorbirea telefonică dintre Trump şi preşedintele ucrainean, potrivit WSJ

Pompeo a participat la convorbirea telefonică dintre Trump şi preşedintele ucrainean, potrivit WSJ

Replica API 2 octombrie 2019 | 00:00 332

Mike Pompeo

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a participat la controversata convorbire telefonică dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, după cum a informat luni The Wall Street Journal, preluat de agenţia EFE.

Respectiva discuţie a determinat o plângere internă din partea unui agent al serviciilor de informaţii americane care, la rândul ei, a provocat deschiderea unei anchete în Congres cu privire la Trump.

Un înalt oficial al Departamentului de Stat, care a discutat cu The Wall Street Journal sub protecţia anonimatului, a relatat că Pompeo a fost una din persoanele din partea Washingtonului care au auzit convorbirea.

În dialogul purtat pe 25 iulie, Trump a cerut omologului său ucrainean să-l investigheze pe fostul vicepreşedinte american şi aspirant din partea democraţilor la funcţia de preşedintele al SUA, Joe Biden, şi pe familia acestuia pentru presupusă corupţie în Ucraina.

Trump, totodată, a blocat un transfer de aproape 400 milioane de dolari în ajutor militar către Kiev timp de mai multe săptămâni după discuţia avută cu Zelenski.

Pompeo, scrie EFE, a încercat joia trecută o delimitare a Departamentului de Stat de scandalul privind Ucraina în faţa suspiciunilor în creştere ale Congresului cu privire la posibilul rol al titularului Externelor.

"Din câte ştiu eu şi din ceea ce am văzut până acum, fiecare dintre acţiunile întreprinse de oficialii Departamentului de Stat au fost complet adecvate şi coerente cu obiectivul pe care l-am avut", a spus Pompeo.

Cu toate acestea, avocatul personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, care este descris în plângere ca "figura centrală" a dosarului, a afirmat că contactele sale cu Ucraina s-au produs ca urmare a unei cereri din partea Departamentului de Stat.

Mai multe comisii ale Camerei Reprezentanţilor, care investighează contactele lui Trump cu Kievul pentru a iniţia un proces politic, i-au cerut vineri documente lui Pompeo.

Aceleaşi comisii i-au adresat marţi o solicitare oficială şi lui Giuliani pentru a transmite de asemenea documente legate de problema în cauză. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108