REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 12 Mai 2024
Anul XX Nr. 6727
14.8° Constanța Duminică, 12 Mai 2024 Anul XX Nr. 6727
 

Pompierii vor face controale, în CLUBURILE de pe litoral, în toiul nopții!

Pompierii vor face controale, în CLUBURILE de pe litoral, în toiul nopții!

Replica API 19 aprilie 2019 | 00:42 308

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea urmează să desfășoare, în perioada următoare, controale inopinate, pe timp de noapte, la unitățile de alimentație publică și de divertisment de pe litoral (cluburi, restaurante etc). Vor fi vizate, au afirmat reprezentanții conducerii inspectoratului, în special unitățile din Mamaia și Vame Veche. De altfel, după cum arată statisticile specialiștilor din domeniu, acestea vor fi preferate de turiști de Paște și 1 Mai.

Pregătirile pentru asigurarea unui climat de siguranță în perioada sărbătorilor pascale și de 1 Mai sunt în toi, la nivelul tuturor instituțiilor.

„Începând cu 30 aprilie, echipele Inspecţiei de Prevenire vor executa controale tematice la unităţile de turism şi controale inopinate (pe timp de noapte), la unităţile de alimentaţie publică şi divertisment cu afluenţă mare de personae (cluburi, discoteci, restaurante etc), fiind vizate, cu precădere, cele din staţiunile Mamaia şi Vama Veche”, au anunțat reprezentanții ISU Dobrogea în cadrul Colegiului Prefectural întrunit în vederea pregătirii litoralului pentru Paște și 1 Mai.

Totodată, în această perioadă sunt organizate activităţi de informare preventivă, prin care constănţenii sunt îndrumaţi cu privire la pericolele la care se expun dacă doresc să se relaxeze la un grătar în mijlocul naturii.

Recomandările pompierilor vizează, în primul rând, realizarea picnicurilor doar în locurile special amenajate şi supravegherea atentă a focului, deoarece orice rafală de vânt poate îndrepta flăcările spre vegetaţie sau materiale combustibile, provocând incendii.

Totodată, cetăţenilor li se recomandă să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să menţină curăţenia şi să arunce resturile menajere doar în locuri special amenajate, deoarece pot contribui la propagarea incendiilor.

Nu în ultimul rând, cetăţenii trebuie să se asigure că nu lasă grătarul fumegând, iar orice incendiu observat trebuie anunţat urgent, prin apelarea numărului de urgenţă 112 şi intervenit imediat cu mijloacele avute la îndemână.

Din punct de vedere operativ, pe perioada Sărbătorilor Pascale şi a Minivacanţei de 1 Mai unitatea va operaţionaliza 4 puncte temporare de lucru, după cum urmează:

1. La Km 193 - Autostrada A2 (Valea Dacilor) încadrat cu un ASAS cu modul de descarcerare şi pim ajutor care asigură Autostrada A2, pe ambele sensuri, de la Km 159 la Km 212

2. La hotel Tomis Mamaia - încadrat cu un ASAS cu modul de descarcerare şi un SMURD tip B2 care asigură staţiunea Mamaia

3. Staţiunea Vama Veche – încadrat cu un ASAS şi un SMURD tip B2 care asigură staţiunile Vama Veche şi 2 Mai

4. Parcare magazin Dedeman – încadrat cu un ASAS cu modul de descarcerare şi prim ajutor care asigură asigura Autostrada A4 la iesirea spre Agigea, un sens spre Portul Constanta si celalalt sens spre intersectia cu Autostrada A2.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Luv ,Virgo,Marco Polo,Madame Margo,Entourage,Etiquette,Beta.
1
0
Daca ne lasati in pace in perioada iunie-august este nemaipomenit!Reveniti cu controalele pe litoral prin octombrie!
4
1
In margot se fumeaza la greu. Si in marco polo.
5
0
Foarte bine
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
194341463540
5/49
302723465
joker
2345344389