REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.8° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Premierul Poloniei îndeamnă NATO să întreprindă "paşi concreţi" pentru soluţionarea crizei din Belarus

Premierul Poloniei îndeamnă NATO să întreprindă "paşi concreţi" pentru soluţionarea crizei din Belarus

Replica API 16 noiembrie 2021 | 01:18 567

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să întreprindă "paşi concreţi" pentru a soluţiona criza migraţiei de la frontiera cu Republica Belarus, a declarat duminică premierul polonez, adăugând că Polonia, Lituania şi Letonia ar putea cere consultări în baza articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord, informează Reuters.

Mateusz Morawiecki

În baza articolului al 4-lea, orice aliat poate cere consultări dacă, în opinia lui, integritatea sa teritorială, independenţa politică sau securitatea sa sunt ameninţate.

"Purtăm discuţii cu Letonia şi în special cu Lituania, dacă să declanşăm procedura prevăzută în articolul 4 al Tratatului NATO", a declarat Mateusz Morawiecki pentru agenţia de presă poloneză PAP. "Nu este suficient pentru noi doar să ne exprimăm public îngrijorarea: acum avem nevoie de paşi concreţi şi de angajamentul întregii alianţe", a adăugat el, conform agerpres.ro.

Mii de migranţi au ajuns în Belarus în speranţa de a trece apoi în Uniunea Europeană (UE), însă au fost blocaţi la frontieră în condiţii dificile, pe o vreme tot mai rece.

UE acuză Minskul că orchestrează această criză pentru a face presiuni asupra blocului comunitar în legătură cu sancţiunile pe care acesta le-a impus împotriva lui, însă Belarus a respins în mod repetat această acuzaţie. Unele ţări din regiune au atenţionat că situaţia ar putea escalada către un conflict militar.

Preşedintele rus Vladimir Putin, principalul susţinător al liderului belarus Aleksandr Lukaşenko, a declarat că Rusia este gata să ajute la soluţionarea crizei, a informat duminică agenţia de presă rus RIA Novosti, citând un interviu acordat de Putin televiziunii de stat.

Morawiecki a mai spus pentru PAP că liderii UE vor discuta despre viitoarele sancţiuni împotriva Belarus. "Vom discuta în mod sigur despre viitoarele sancţiuni, inclusiv despre închiderea completă a frontierei", a spus el.

Potrivit premierului polonez, UE ar trebui să finanţeze în comun construcţia unui zid la frontieră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272