Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că va demisiona
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că va demisiona
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat el luni, într-un discurs, că va demisiona, alimentând speculaţiile larg răspândite potrivit cărora îşi va înfiinţa propriul partid politic, după ce ultimul guvern a demisionat luna trecută - relatează Reuters.
Într-un discurs televizat adresat naţiunii, luni, Rumen Radev a declarat că acesta este "ultimul său discurs în calitate de preşedinte" al Bulgariei, a transmis BTA.
El a declarat că îşi va depune marţi demisia din funcţia de şef al statului şi şi-a exprimat convingerea că vicepreşedinta Iliana Iotova va fi un preşedinte interimar demn.
Potrivit articolului 97 din Constituţie, preşedintele republicii îşi poate înainta demisia Curţii Constituţionale înainte de expirarea mandatului. În acest caz, vicepreşedintele trebuie să preia funcţia de preşedinte pentru restul duratei mandatului.
Într-un termen stabilit la propria discreţie, Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă preşedintele a demisionat din proprie voinţă. Dacă aceasta este concluzia, mandatul preşedintelui încetează, iar vicepreşedintele îi va lua locul, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.6° Constanța 














