Preşedintele Italiei s-a vaccinat împotriva COVID-19 fără să sară rândul, spre deosebire de alţi politicieni
Preşedintele Italiei s-a vaccinat împotriva COVID-19 fără să sară rândul, spre deosebire de alţi politicieni
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Italiei, Sergio Mattarella, în vârstă de 79 de ani, s-a vaccinat marţi împotriva COVID-19 într-un spital public din Roma, Institutul Spallanzani, conformându-se priorităţilor stabilite de guvernul italian pentru campania de vaccinare, relatează AFP, citată de Agerpres.
În etapa de vaccinare aflată în desfăşurare la Roma pot fi vaccinate persoanele născute în 1941 sau înainte de acest an.
Sergio Mattarella a fost vaccinat cu o doză de vaccin Moderna, potrivit purtătorului său de cuvânt. Vaccinându-se când i-a venit rândul, preşedintele a dat astfel şi un exemplu, după ce mai mulţi responsabili politici locali s-au vaccinat fără a respecta ordinea stabilită.
Cu două zile în urmă, primarul oraşului sicilian Corleone şi-a dat demisia după ce s-a aflat că a fost vaccinat peste rând. La fel s-au vaccinat şi alţi oficiali italieni, de exemplu preşedintele regiunii Campania, Vincenzo De Luca, dar fără să demisioneze.
Italia, care luni a depăşit pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19, a administrat până în prezent 5,6 milioane de doze de vaccin, dar mai puţin de 1,7 milioane de persoane au primit şi a doua doză, dintr-o populaţie de circa 60 de milioane de persoane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 














