REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Lun., 7 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6875
15.4° Constanța Luni, 7 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6875
 

Prețurile pentru îmbrăcămintea unui elev la școală au luat-o razna

Prețurile pentru îmbrăcămintea unui elev la școală au luat-o razna

Deria ISLEAM 18 septembrie 2024 | 00:00 1538

Odată cu începerea anului școlar, părinții și elevii se confruntă cu o problemă care devine tot mai apăsătoare – prețurile ridicate ale hainelor din mall-uri. Întrebarea „cât costă să îmbraci un copil pentru școală?” are un răspuns tot mai descurajator pe măsură ce etichetele afișează sume greu de ignorat. Hainele, care sunt esențiale nu doar pentru aspectul elevilor, dar și pentru confortul lor, par să devină un lux în contextul actual. De la sacouri și pantaloni, până la tricouri și geci, toate articolele vestimentare depășesc praguri de preț care pun presiune pe bugetele familiilor. Dacă adăugăm la aceasta și cerințele școlare tot mai mari, cheltuielile devin semnificative încă de la începutul anului. Dar cât de mult trebuie să plătești pentru ca un elev să fie pregătit corespunzător pentru o săptămână de școală?

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna Prețuri tot mai mari la hainele din mall-uri

Un sacou, 280-350 de lei

Un simplu tur prin magazinele din mall-uri arată clar că prețurile hainelor au crescut considerabil față de anii anteriori. Un sacou potrivit pentru un elev, un articol vestimentar necesar mai ales la evenimente școlare sau zile festive, poate depăși cu ușurință 300 de lei.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna Prețul un sacou simplu, negru, 280 de lei

Cele mai simple articole, prețuri deosebite

Pantalonii, fie că sunt casual, de tip blugi, sau office pentru zilele în care este cerută o ținută mai formală, încep de la 140 de lei și depășesc frecvent această sumă. Pe de altă parte, tricourile și bluzele, esențiale în garderoba de zi cu zi, nu sunt nici ele accesibile, prețurile acestora începând de la 100 de lei.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna bluză albă, simplă, 100 de lei, blugi 200 de lei, tricou 160 de lei, pulover 90 de lei

Prețuri exagerate la articolele vestimentare

Gecile, fie ele de blugi sau din materiale mai subțiri pentru diminețile răcoroase, se vând la prețuri de peste 200 de lei. Mai mult decât atât, până și accesoriile obișnuite, precum o simplă umbrelă, pot ajunge la prețuri neașteptate. Într-un magazin cunoscut și frecventat de elevi și studenți, o umbrelă costă nu mai puțin de 90 de lei, la fel ca cel mai simplu body alb.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna Umbrela, 90 de lei

Articolele sub 100 de lei, o raritate

O cămașă simplă ajunge la 130 de lei, un pulover este 150 de lei, iar o vestă de fâș costă 160 de lei. Geaca din imitație de piele are un preț de 280 de lei, precum o bluză cu găuri tip plasă, care adesea este dorită pentru stilul ei modern. Până și o vestă de costum se vinde cu 140 de lei, demonstrând astfel că indiferent de articolul vestimentar, prețurile sunt în continuă creștere.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna o pereche de pantaloni 160 de lei, pulover 150 de lei, vestă de fâș 160 de lei, cămașă 130 de lei

Un calcul estimativ al unei ținute de școală

Pentru a înțelege mai bine situația, am făcut un calcul estimativ pentru o ținută completă de școală care ar trebui să acopere o săptămână de cursuri. Avem un sacou care costă în jur de 300 de lei, necesar pentru ocaziile mai speciale sau pentru zilele în care elevii trebuie să adopte o ținută mai elegantă. Tricourile sau bluzele, pe care elevii le poartă în majoritatea zilelor, ajung la un total de 300 de lei, presupunând că alegem trei astfel de articole la un preț mediu de 100 de lei fiecare.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna bluză 90 de lei, fustă 130 de lei

Pantalonii, elemente esențiale în garderoba zilnică, ajung și ei la o sumă totală de 280 de lei pentru două perechi, fiecare costând în jur de 140 de lei. La toate acestea, adăugăm o geacă subțire, fie de blugi, fie din alt material potrivit sezonului de toamnă, la un preț de peste 200 de lei.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna vitrina unui magazin din Vivo Mall, Constanța

Cât costă garderoba unui elev pentru o săptămână de școală

Astfel, costul total estimat pentru a îmbrăca un elev pentru o săptămână întreagă de școală ajunge la 1080 de lei, o sumă considerabilă care exclude încălțămintea sau accesoriile. Dacă adăugăm și acestea, bugetul familiei este pus serios la încercare.

Preturile pentru imbracamintea unui elev la scoala au luat-o razna Vivo Mall, Constanța

În aceste condiții, devine clar că părinții trebuie să facă un efort financiar semnificativ la fiecare început de an școlar și, în același timp, să găsească soluții pentru a menține un echilibru între calitate și preț în fața unor oferte care par din ce în ce mai greu de accesat pentru familiile obișnuite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la norvegieni, toate produsele pentru copiii au reducere 50%. Iar manualele, excursiile, rechizitele, sunt gratis. Sa nu aud ca ei au petrol si gaze, ca dupa ei, noi urmam iar bagatiile Romaniei, nu le are nici-o tara europeana. Adevarat ca noi avem si multe minti patrate...
6
0
Caini latra, ursu merge
2
1
Adevarul este ca in Romania se face comert tip japca. Asa a fost mereu. Lacomia este mare,fraierii sunt multi .
7
0
La magazinele Sinsay gaseti mai ieftin, si la Second-Hand
6
0
Dar de ce nu cumparati de la Second-Hand, e plin orasul de ele.
7
1
Dar cine va duce cu forta la mol? Aveti si alt optiuni. Mult mai ieftine.
12
0
sa traiti bine! dupa 20 de ani de dreapta, cu un turnator si un turist de lux, la ce sa te astepti?!
7
1
Sa cumpere parintii de pe Shein, Temu. Poate asa se inchide mall-ul ala din parc, face Chitac o parcare!
11
0
Preturile sunt in concordanta cu prostia parintilor care fac orice pentru odrasla lor
13
1

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817